SCANDAL. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) l-a reclamat la Parchet pe Nicuşor Dan, acuzându-l că nu a declarat donaţii de sute de mii de euro. În urma unui control desfășurat între 4 și 24 aprilie, AEP a descoperit că Nicuşor Dan a primit sume ce depășesc 3 milioane de lei (peste 650.000 de euro), fără să le declare.
Sesizarea a fost înaintată Parchetului General, din cauza mai multor nereguli în gestionarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Conform Raportului de Control, transmis Parchetului, Nicuşor Dan ar fi folosit autoturismul de serviciu al Primăriei pentru deplasări electorale, fapt interzis de lege. Într-o conferinţă de presă pe 16 aprilie, Dan a recunoscut folosirea mașinii primăriei, justificând că este primar și avea o dezbatare televizată.
Conform AEP, această acțiune încalcă Legea 334/2006, întrucât a implicat resurse publice în campania electorală. Dan riscă o sancțiune care variază între avertisment și amendă de până la 25.000 de lei.
Totodată, AEP susține că Nicuşor Dan nu a declarat donaţii în valoare de 3.263.790 de lei, obținute prin platforma Stripe. Lipsa declarării acestor fonduri poate atrage o amendă între 15.000 și 50.000 de lei, precum și confiscarea sumei. Potrivit documentului oficial, există suspiciuni că sumele au fost gestionate prin alte conturi bancare decât cele notificate pentru finanțarea campaniei din diaspora.
Un alt aspect vizat de raport este amplasarea de bannere neautorizate pe sediul de campanie de pe Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38. Materialele de propagandă electorală nu respectau reglementările legale, fiind folosite colante cu imaginea candidatului și sloganul „Om onest!”.
Pe durata campaniei electorale (04.04.2025 – 24.04.2025), Nicuşor Dan a strâns peste 10.000 de donații online, folosind sloganuri motivaționale pentru alegeri. Procesul de donare presupunea accesarea platformei, completarea unor informații personale și, în cazurile recurente, crearea unui cont de utilizator.











