JAF. Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, a oferit, duminică, primele explicații în legătură cu furtul spectaculos de 10 milioane de lei din sediul central al instituției din Timișoara. Potrivit acestuia, incidentul a avut loc din cauza nerespectării procedurilor interne, iar cei vinovați vor fi concediați.
Deși banii ar fi trebuit să fie depozitați într-un seif aflat într-un buncăr special, în seara jafului aceștia au fost lăsați într-o simplă cameră securizată. Ștefan a subliniat că angajații care au încălcat regulamentele vor fi trași la răspundere, iar Poșta a declanșat o verificare internă în toate unitățile din țară pentru a preveni apariția altor breșe de securitate.
„Este clar că nu a fost o întâmplare. Cineva din interior a oferit informații. Nu știm dacă este vorba de un actual angajat, un fost salariat sau cineva de la firmele colaboratoare. Cert este că hoțul a știut exact unde să meargă într-o clădire uriașă de 18.000 mp și a acționat în noaptea cu cei mai mulți bani în sistem”, a declarat Valentin Ștefan într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Acesta a precizat că doar un grup restrâns, format din cel mult zece persoane, avea responsabilități legate de gestionarea banilor. Investigația internă a scos la iveală că sistemele de securitate (camere de supraveghere, alarmă conectată la o firmă privată și pază fizică) nu au fost suficiente pentru a preveni furtul, mai ales în contextul în care regulile au fost încălcate.
„Putem identifica cine a fost ultima persoană care a părăsit camera, cine avea sarcina de a închide seiful. Nu există dubii: cei responsabili nu vor mai lucra la Poșta Română”, a spus directorul. El a adăugat că, dacă se va dovedi că banii erau lăsați în mod repetat în afara seifului, situația ar putea indica o practică riscantă și nu o simplă neglijență.
Finalul acestui jaf spectaculos a venit mai repede decât s-ar fi așteptat autorii. Doi bărbați au fost prinși în timpul unui control de rutină al poliției. Aceștia aveau asupra lor 16 saci care conțineau suma de 10 milioane de lei sustrasă din sediul Poștei. Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 24 de ore.














