LITORAL. Presa internațională trage un semnal de alarmă privind declinul sever al turismului pe litoralul românesc, evidențiind că numărul de turiști s-a prăbușit în sezonul estival. Conform unei analize realizate de Euronews Italia, una dintre cauzele principale este faptul că tot mai puțini români își mai permit o vacanță, în 2023, doar 26,6% dintre cetățeni au avut posibilitatea financiară de a pleca într-un concediu de o săptămână, fie în țară, fie în străinătate, potrivit datelor Eurostat.
Această realitate se reflectă dureros în stațiuni emblematice precum Mamaia, unde șezlongurile goale domină acum peisajul. Totul în timp ce în alte țări europene, precum Suedia, Luxemburg sau Olanda, peste 85% dintre cetățeni își permit o vacanță anuală. Chiar și Bulgaria a înregistrat un procent comparabil cu România, însă oferă condiții turistice superioare.
„Nu trebuie să fii expert ca să vezi declinul. Veniturile reale ale oamenilor au scăzut cu 30-35% față de anul trecut”, a declarat pentru Euronews Răzvan Chițan, managerul unui hotel din Mamaia.
Tăierea voucherelor – lovitura de grație pentru turismul intern
Printre factorii care au dus la această criză se numără:
-Reducerea cu 50% a valorii voucherelor de vacanță, un program vital pentru turismul local.
-Creșterea prețurilor pe litoral, de la cazare și masă până la produse de bază.
-Calitatea slabă a serviciilor, comparativ cu Grecia sau Bulgaria.
Conform agențiilor de turism, în mai 2024 s-au vândut vouchere de vacanță în valoare de doar 9 milioane de euro, față de 95 de milioane în aceeași lună din 2023.
„Rezervările se fac doar pentru două-trei zile. Lumea nu mai vine ca înainte”, spune Felicia Simion, proprietară de hotel în Mamaia. Situația e resimțită acut mai ales de hotelurile de două și trei stele, care depind de turiștii ce folosesc aceste vouchere.
Tarife mari, șezlonguri goale
Prețurile rămân mari, în ciuda scăderii cererii: o noapte cu mic dejun și șezlong inclus ajunge la 350-400 de lei, iar un pachet all-inclusive poate depăși 850 de lei (aproximativ 168 de euro), potrivit hotelierului Sebastian Puznava.
Turiștii se plâng că litoralul românesc a devenit inaccesibil: „Totul este foarte scump, de la o simplă sticlă de apă la o halbă de bere”, a declarat un vizitator. Un altul a adăugat că nu și-a permis să cheltuie mai mult de 800-1.000 de lei pentru întreaga vacanță.
Tendința actuală arată că majoritatea rezervărilor se fac doar pentru weekend, în timp ce în anii trecuți sejururile durau o săptămână sau mai mult. În plus, mulți aleg pachetele last minute pentru a reduce costurile, ceea ce indică o schimbare radicală în comportamentul consumatorului.














