JUSTIȚIE. Direcția Națională Anticorupție (DNA) a transmis un comunicat în care oferă lămuriri cu privire la implicarea lui Dragoș Anastasiu, actual vicepremier în Guvernul condus de Ilie Bolojan, într-un dosar de corupție care a vizat-o pe fosta inspectoare ANAF, Angela Georgeta Burlacu.
Potrivit DNA, în data de 2 februarie 2018, doi reprezentanți ai companiei SC Touring Eurolines SA s-au prezentat din proprie inițiativă la sediul instituției, fără a fi însoțiți de avocat, având asupra lor un denunț redactat în prealabil, inclusiv pe numele unuia dintre ei. Cei doi au fost audiați în aceeași zi de procurorul de caz, iar în urma audierii, le-a fost atribuită calitatea de martori denunțători.
Martori denunțători – conform prevederilor Codului Penal
În comunicatul transmis, DNA subliniază că statutul de martor denunțător este acordat persoanelor care furnizează autorităților informații utile în legătură cu săvârșirea unor fapte penale, înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat oficial. Aceste informații pot fi oferite fie sub formă de denunț, fie prin declarații ca martor.
În acest caz, detaliile furnizate de cei doi reprezentanți ai SC Touring Eurolines SA au fost valorificate în cadrul anchetei, contribuind la trimiterea în judecată și condamnarea definitivă a Angelei Burlacu. Ambii au fost recunoscuți ca martori denunțători de către procurorul de caz și au beneficiat de dispozițiile legale în vigoare, respectiv art. 290 alin. 3 și art. 292 alin. 2 din Codul Penal.
DNA: Nu comentăm decizii definitive și nu intrăm în dezbateri politice
Instituția mai atrage atenția asupra faptului că interpretările eronate promovate în spațiul public pot pune sub semnul întrebării o hotărâre judecătorească definitivă, care are caracter obligatoriu. DNA respinge ferm încercările de a antrena instituția în dispute de natură politică.
„Este regretabil că, prin modul în care unii actori publici interpretează greșit dispozițiile legale, se induce ideea că o hotărâre judecătorească definitivă ar putea fi pusă la îndoială. DNA nu dorește să fie implicată în polemici politice, iar singurul interes instituțional este acela de a prezenta corect faptele și temeiurile legale”, se arată în comunicat.
Dragoș Anastasiu: „Nu am semnat și nu am depus un denunț”
La rândul său, Dragoș Anastasiu a reacționat public, afirmând că nu a depus niciun denunț în dosarul de corupție vizând funcționari ANAF și că a transmis DNA o solicitare pentru a primi o copie a acelui document.
„Pentru a clarifica statutul meu de martor în acest dosar, am trimis astăzi către DNA o cerere scrisă în care solicit o copie a presupusului denunț. Reiterez: eu nu am semnat și nu am depus un denunț, ci doar am făcut declarații legate de faptele care s-au petrecut”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
Contextul dosarului: contract fictiv și acuzații de mită
Potrivit informațiilor apărute în presă, Dragoș Anastasiu, în calitate de om de afaceri, ar fi avut calitatea de martor în dosarul de corupție în care fosta inspectoare ANAF Angela Burlacu a fost acuzată că ar fi primit mită prin intermediul unui contract fictiv.
Anastasiu neagă orice implicare în astfel de practici și subliniază că nu a beneficiat de niciun avantaj juridic în legătură cu dosarul respectiv. Acesta spune că a acceptat funcția de vicepremier tocmai pentru a lupta împotriva abuzurilor comise de funcționari ai statului asupra antreprenorilor români.
„În dosarul privind funcționari ai ANAF nu am avut niciun avantaj juridic. Sunt doar martor. Am acceptat funcția actuală pentru că nu vreau ca alți antreprenori să mai treacă prin abuzuri similare”, a precizat Anastasiu într-un mesaj transmis public.














