Acasă Social Surpriză neplăcută pentru proprietari: Schimbare radicală în calculul impozitului pe locuințe!

Surpriză neplăcută pentru proprietari: Schimbare radicală în calculul impozitului pe locuințe!

2054
0

TAXE. Modul în care se vor calcula impozitele pe proprietăți urmează să fie modificat semnificativ, potrivit unui proiect legislativ publicat joi pe site-ul Ministerului Dezvoltării. Acesta face parte din cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale destinat reducerii deficitului bugetar. În documentul oficial se precizează că modificările urmăresc aplicarea principiului echității și proporționalității, astfel încât obligațiile fiscale să fie respectate de toți contribuabilii, nu doar de cei care se conformează voluntar.

Impozit dublu timp de 5 ani pentru construcțiile fără autorizație

Pentru construcțiile realizate cu autorizație, baza de calcul a impozitului va fi determinată pe baza documentelor oficiale, inclusiv a anexei la cererea de autorizare și a proiectului aferent. Scopul este eliminarea interpretărilor subiective și stabilirea unui sistem de taxare pe baza datelor clare și verificabile.

În schimb, pentru construcțiile ridicate fără autorizație (cu excepția celor construite înainte de 1 august 2001), impozitul va fi calculat în funcție de suprafața efectivă. În plus, pentru aceste imobile va fi aplicată o majorare de 100% a impozitului timp de 5 ani, începând cu anul următor constatării neregulii. Măsura are ca scop descurajarea construcțiilor ilegale și stimularea colectării fiscale la nivel local.

Penalități pentru nedeclararea clădirilor

Proiectul extinde cadrul legal de impunere a impozitului și asupra clădirilor care nu respectă întocmai procedurile legale de autorizare, fie că este vorba de autorizații expirate sau lipsă totală. Dacă o clădire a fost ridicată fără o autorizație validă, iar situația este constatată de autorități până la 31 decembrie, impozitul devine exigibil din anul următor.

Sunt prevăzute și reguli pentru clădirile finalizate parțial, dar fără prelungirea autorizației: acestea vor fi declarate pe baza unui proces-verbal de recepție parțială, care stabilește stadiul fizic și suprafața construită. Persoanele fizice care construiesc în regie proprie vor avea obligația să notifice autoritățile locale în acest sens.

Obligația de declarare se va extinde și asupra clădirilor construite ilegal sau cu abateri de la autorizație. Pentru fiecare perioadă de 6 luni de întârziere în declarare, impozitul va fi majorat succesiv cu câte 30%.

Dronele intră în acțiune: verificări aeriene ale imobilelor

Autoritățile vor avea la dispoziție tehnologii moderne precum drone, imagini satelitare și alte instrumente digitale pentru a verifica situația imobilelor și a identifica neregulile. Aceste imagini vor putea fi folosite ca dovezi în aplicarea sancțiunilor fiscale sau administrative.

De asemenea, instituțiile specializate din domeniul urbanismului și fiscalității vor face schimb automat de informații despre autorizațiile emise, termenul de valabilitate și detaliile tehnice ale construcțiilor (precum suprafața sau materialele utilizate), pentru a determina cu acuratețe nivelul de impozitare.

Reguli noi pentru mașinile cumpărate și vândute în același an

Pentru mijloacele de transport achiziționate și înstrăinate în decursul aceluiași an calendaristic, impozitul va fi plătit o singură dată – la data vânzării. În plus, proprietarii vor avea 30 de zile de la radierea din circulație pentru a depune declarația fiscală de radiere, iar impozitul pentru acel vehicul nu va mai fi datorat începând cu 1 ianuarie al anului următor. Totodată, toate obligațiile fiscale restante vor trebui achitate integral până la momentul radierii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.