Acasă Social TVA mai mare la locuințe noi: cumpărătorii s-au grăbit, piața intră în...

TVA mai mare la locuințe noi: cumpărătorii s-au grăbit, piața intră în fază de așteptare. Ce zic experții?

2064
0

IMOBILIAR. De la 1 august 2025, cota de TVA pentru locuințele noi a crescut de la 9% la 21%, schimbare cu efect direct asupra prețurilor și strategiilor de vânzare din piața rezidențială. Potrivit lui Valentin Neagu, managing director al Crosspoint Real Estate, impactul cel mai mare se va resimți în segmentul mass-market, unde oferta de locuințe sub 120.000 de euro era deja redusă. Segmentele mediu și premium, unde TVA-ul standard se aplica deja, vor fi afectate mai ales de scumpirea generală a costurilor de construcție.

Specialistul subliniază că diferența de la 9% la 21% nu poate fi absorbită integral de dezvoltatori fără a le afecta marjele, iar actualele creșteri de preț nu mai sunt speculative, ci determinate de costurile mai mari la energie, utilități și materiale. Modificarea fiscală a venit pe fondul unei cereri în scădere față de 2024, influențată de incertitudinea economică și politică, scăderea puterii de cumpărare, înghețarea salariilor, dificultatea accesului la credite și oferta limitată.

În iulie, înainte de intrarea în vigoare a noii cote, cumpărătorii s-au grăbit să finalizeze tranzacțiile, ceea ce a dus la o creștere de 16,7% a vânzărilor la nivel național față de iulie 2024. Bucureștiul și zona metropolitană au raportat creșteri de peste 11%, iar centre regionale precum Cluj, Iași și Timiș au înregistrat avansuri de două cifre.

Pe piața chiriilor, se estimează o majorare de peste 10% în București și marile orașe până la sfârșitul anului, fenomen susținut atât de costurile crescute, cât și de tendința chiriașilor de a rămâne mai mult timp în aceeași locuință. În centrele universitare, prețurile chiriilor continuă să crească până la începutul lui octombrie, urmând să se stabilizeze ulterior.

Segmentul apartamentelor vechi ar putea beneficia temporar de reorientarea unei părți din cerere, mai ales în zonele centrale, dar efectul este considerat conjunctural. Pe termen de 12 luni, Neagu nu prevede o prăbușire a pieței, ci o ajustare moderată, susținută de oferta redusă și ritmul scăzut al autorizărilor.

În primele șase luni din 2025, prețurile locuințelor noi au crescut cu 10% față de finalul lui 2024, tendință care nu dă semne de inversare. În zona investițiilor comerciale, volumul tranzacțiilor a ajuns la 397 milioane de euro în prima jumătate a anului, cu doar 5% sub nivelul din 2024, ceea ce indică reziliența pieței și potențialul unei reveniri odată cu stabilizarea contextului politic și economic.