Acasă Sănătate Peste 5.500 de operații anual: Dr. Teodor Holhoș stabilește standarde noi în...

Peste 5.500 de operații anual: Dr. Teodor Holhoș stabilește standarde noi în oftalmologie în Transilvania

2054
0

SĂNĂTATE. Unul dintre cei mai apreciați chirurgi oftalmologi din România, Dr. Teodor Holhoș, fondator al celei mai mari rețele de clinici de profil din țară și al celui mai mare spital de oftalmologie din Transilvania (recent inaugurat la Alba Iulia), efectuează peste 5.500 de intervenții pe an. Portofoliul său acoperă aproape întreaga gamă de operații din chirurgia oculară modernă: de la corecții cu laser pentru dioptrii, la operații de cataractă și proceduri complexe pe retină. Singura intervenție care nu se efectuează momentan este transplantul de cornee, dar acesta va fi disponibil în noul spital.

Cifra de 5.500 de operații pe an reprezintă un record personal, dar și un nivel perfect accesibil pentru un chirurg cu experiență, mai ales datorită progreselor tehnologice. Rețeaua Clinicilor Dr. Holhoș este prezentă în șase orașe din Transilvania și se remarcă prin îmbinarea tehnologiei de ultimă generație cu protocoale de siguranță aliniate standardelor europene.

Printre dotările de top se numără platforme laser pentru chirurgia refractivă, aparate de tomografie oculară, topografii corneene și sisteme de biometrie.

În ceea ce privește chirurgia laser pentru corectarea dioptriilor, Dr. Holhoș realizează întreaga gamă de proceduri: PRK, LASIK, FemtoLASIK și tehnologia de ultimă generație SMILE Pro – intervenție minim invazivă care durează doar câteva secunde și oferă recuperare rapidă. În clinici se efectuează și operația Presbyond, dedicată pacienților trecuți de 40 de ani.

În domeniul tratării cataractei, Dr. Holhoș are o experiență impresionantă, cu peste 30.000 de operații efectuate în carieră. Intervențiile constau în implantul de cristalin artificial, soluție definitivă care redă claritatea vederii. Pacienții beneficiază de implanturi monofocale, bifocale sau trifocale, în funcție de necesități, scopul fiind reducerea sau chiar eliminarea dependenței de ochelari.

Medicul realizează și operații extrem de dificile pe retină – de la tratamente pentru dezlipire de retină la vitrectomii și corectarea complicațiilor retinopatiei diabetice. Aceste proceduri, rare și foarte complexe în România, sunt efectuate în regim ambulatoriu, cu rezultate la standarde europene.

Tehnologia a avansat enorm, dar experiența chirurgului rămâne esențială. În cazurile dificile, cum ar fi pacienții cu nistagmus, manevrele fine fac diferența. De aceea, în clinicile noastre investim constant în formarea personalului, inclusiv prin stagii internaționale”, a declarat Dr. Holhoș.

Prin volumul de operații, dotările moderne și pregătirea continuă a echipei medicale, rețeaua de clinici sub brandul Dr. Holhoș oferă pacienților un parcurs complet: evaluare, tratament și recuperare postoperatorie, toate la nivel european.