APĂRARE. Ministerul Afacerilor Externe a convocat pe Ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a încălcat spațiul aerian al României, iar partea română a transmis un protest ferm, calificând gestul drept o violare a suveranității naționale și unul “inacceptabil şi iresponsabil”. Autoritățile au cerut Rusiei să ia măsuri imediate pentru a preveni repetarea unor asemenea situații, subliniind că astfel de incidente sporesc ameninţările la adresa securităţii regionale și că România rămâne în contact permanent cu aliaţii şi cu UE.
Sâmbătă seară locuitorii din comunităţile din nordul judeţului Tulcea, inclusiv din municipiu, au primit două mesaje de alertă extremă și au fost sfătuiţi să se adăpostească, după detectarea unui aparat fără pilot care a traversat zona de la nord-est de Chilia Veche spre sud-vest de Izmail (regiunea Odesa) şi a părăsit spaţiul naţional în dreptul localităţii Pardina, îndreptându-se spre Ucraina. Conform comunicatului MApN, drona a orbitat aproximativ 50 de minute.
Forțele aeriene au ridicat în misiune avioane F-16 şi Eurofighter Typhoon, operate de piloţi români şi germani, pentru monitorizarea țintei până în jurul orei 21:30. Piloţii au primit autorizarea de a doborî obiectul, însă, în momentele în care au avut contact vizual şi radar, au apreciat riscurile colaterale şi au hotărât să nu deschidă focul, a explicat purtătorul de cuvânt al MApN, colonel Corneliu Pavel.
Pe plan legal, articolul 21 din Legea 73 privind controlul utilizării spaţiului aerian prevede că o aeronavă fără pilot la bord care intră ilegal în air-space-ul României poate fi distrusă, neutralizată sau preluat controlul asupra sa, ceea ce rămâne o opţiune în doctrinele naţionale de apărare.
Comunicatul oficial şi măsurile operative luate au declanşat reacţii diplometice imediate şi au readus în discuţie atât capacitatea de răspuns a sistemelor naţionale de supraveghere, cât şi coordonarea cu partenerii din NATO şi UE pentru gestionarea incursiunilor aeriene neidentificate.
Ambasadorul Rusiei a fost chemat la explicaţii la MAE, în timp ce autorităţile continuă evaluările privind natura obiectului şi posibilele implicaţii pentru securitatea regională.
Președinta Comisiei Europene a precizat că instituțiile europene lucrează „strâns cu România și cu toate statele membre pentru protejarea teritoriului UE” și a transmis un mesaj în limba română: „Suntem solidari cu România”.














