EVENIMENT. Centrul municipiului Târgu Mureș s-a umplut de culoare și voie bună la o paradă spectaculoasă a carelor alegorice, un eveniment unic în România. Sute de dansatori și animatori au creat o atmosferă de basm, iar defilarea a fost deschisă de „parada zânelor florale”. Tot alaiul a marcat cea de-a doua ediție a festivalului Magia Florilor.
În acest weekend, peste 100 de producători își prezintă creațiile, flori de sezon, arbuști ornamentali și decorațiuni pentru grădină, în cadrul târgului organizat în Cetatea din Târgu Mureș. Vizitatorii, fie ei copii sau adulți, sunt invitați să ia parte la ateliere de artă floristică, dar și la spectacole și concerte speciale dedicate evenimentului.




















