LEGISLATIV. O nouă modificare legislativă îi vizează direct pe proprietarii de câini din România, în special pe cei care locuiesc la casă. Potrivit noilor reglementări, menite să protejeze bunăstarea animalelor și să prevină conflictele între vecini, cei care nu respectă cerințele impuse pot primi amenzi de până la 500 de lei.
Una dintre cele mai importante prevederi se referă la amplasarea cuștii câinelui. Aceasta trebuie poziționată la cel puțin 60 de centimetri față de gardul vecinului. În caz contrar, proprietarul riscă o sancțiune financiară.
De asemenea, legea stabilește reguli clare privind lesa animalului: aceasta trebuie să aibă o lungime minimă de doi metri și să fie confecționată dintr-un material care elimină riscul de strangulare. În plus, cușca trebuie adaptată dimensiunilor câinelui, astfel încât patrupedul să se poată ridica și întoarce confortabil în interior.
Noile reglementări includ și obligații pentru plimbarea animalelor. Proprietarii trebuie să aibă mereu la ei carnetul de sănătate al câinelui, să se asigure că acesta este microcipat și înregistrat în Registrul de evidență a câinilor cu stăpâni. În lipsa acestor documente, polițiștii pot aplica amenzi.
Totodată, stăpânii sunt obligați să aibă la îndemână pungi și materiale pentru curățarea dejecțiilor în timpul plimbărilor. Câinii pot fi scoși la plimbare doar în lesă, pe alei, în parcuri, grădini publice sau spații special amenajate, potrivit publicației BZI.
Scopul acestor măsuri este de a promova o conviețuire responsabilă între oameni și animale, dar și de a reduce disconfortul și incidentele provocate de nerespectarea regulilor de bază.














