PLĂȚI. Banca centrală a Suediei a anunțat vineri că a încheiat un acord cu companiile de plăți pentru a introduce, până la mijlocul anului viitor, un sistem care să le permită suedezilor să achite bunuri esențiale chiar și în cazul unei întreruperi a serviciilor bancare online, transmite Reuters.
Într-o țară unde plățile în numerar au devenit aproape rare, doar 10% dintre locuitori declarând că au folosit bani fizici în 2023, autoritățile sunt preocupate că dependența de plățile electronice îi poate face vulnerabili la probleme tehnice sau atacuri cibernetice. Banca centrală a subliniat că, pe măsură ce tot mai multe bănci închid serviciile de numerar, accesul la bani cash s-a redus semnificativ.
Noul sistem va permite folosirea cardurilor fizice și a codurilor PIN în modul offline, pentru a putea achita alimente, medicamente și alte bunuri de strictă necesitate chiar și în cazul unei defecțiuni grave a rețelelor digitale. „Capacitatea populației de a plăti offline reprezintă un pas important pentru pregătirea în situații de urgență”, a declarat guvernatorul Riksbank, Erik Thedéen.
Măsura nu este unică în Europa: țări precum Finlanda, Norvegia, Danemarca și Estonia implementează sisteme similare pentru a asigura funcționarea plăților chiar și în scenarii extreme, inclusiv în caz de sabotaj sau pierdere a conexiunii la internet.














