Acasă Social Călin Georgescu ripostează: plângeri la CSM împotriva lui Nicușor Dan și Alexandru...

Călin Georgescu ripostează: plângeri la CSM împotriva lui Nicușor Dan și Alexandru Muraru, acuzați de ingerință în justiție

2115
0

PLÂNGERI. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a depus mai multe plângeri la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), acuzându-i pe Nicușor Dan și pe liberalul Alexandru Muraru de ingerințe în actul de justiție. Potrivit informațiilor Realitatea Plus, documentele depuse includ argumente formulate de avocații lui Georgescu, care susțin că cei doi politicieni ar fi încălcat prezumția de nevinovăție prin declarațiile lor publice.

Scandalul a izbucnit după ce Alexandru Muraru l-a reclamat pe Călin Georgescu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acuzându-l că a făcut salutul legionar în spațiul public. În replică, Georgescu susține că politicienii implicați „au exercitat presiuni și au influențat în mod nepermis actul de justiție”, conform sursei citate.

Într-o declarație dură, Alexandru Muraru a condamnat gestul lui Georgescu:
Condamn în cei mai fermi termeni gestul sfidător și ilegal al inculpatului Călin Georgescu, care a executat din nou, public, salutul legionar. Este un atac direct la democrație și la statul de drept. Locul celor care glorifică o mișcare fascistă este după gratii, nu în spațiul public.

Muraru a anunțat că a depus o nouă sesizare penală la Parchet, solicitând înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive, acuzându-l pe Georgescu că „transformă obligațiile impuse de instanță în manifestări extremiste”. Liberalul a adăugat că Partidul Național Liberal va folosi toate mijloacele legale pentru a combate „asaltul extremist” și a subliniat că „legionarismul nu este o opinie, ci o infracțiune”.

De cealaltă parte, Nicușor Dan a declarat că în jurul lui Călin Georgescu ar fi existat „o rețea de influență” formată din oameni cu resurse financiare importante. „Călin Georgescu nu a fost un călăreț singuratic cu o viziune proprie, ci a avut în spate o rețea din care au făcut parte români cu bani”, a afirmat edilul Capitalei.

Plângerile depuse la CSM vizează astfel posibile abateri disciplinare și acuzații de ingerință în justiție, în contextul în care cazul lui Călin Georgescu continuă să provoace tensiuni politice majore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.