Acasă Actualitate Trump recunoaște că taxele împotriva Chinei nu sunt sustenabile, dar confirmă întâlnirea...

Trump recunoaște că taxele împotriva Chinei nu sunt sustenabile, dar confirmă întâlnirea cu Xi Jinping

2087
0

POLITIC. Președintele american Donald Trump a recunoscut că taxele vamale suplimentare de 100% impuse Chinei nu pot fi menținute pe termen lung, însă a dat vina pe Beijing pentru blocajul actual din negocierile comerciale. Totodată, liderul de la Casa Albă a confirmat că se va întâlni cu președintele chinez Xi Jinping în următoarele două săptămâni, în cadrul Forumului APEC, organizat în Coreea de Sud, potrivit agenției Reuters.

Tensiuni comerciale și controlul asupra metalelor rare

Disputa a fost declanșată după ce China a decis să înăsprească reglementările privind exportul de metale rare, resurse esențiale pentru tehnologiile moderne și industria de apărare. În reacție, Trump a amenințat Beijingul cu tarife vamale suplimentare de 100% pentru produsele chinezești și cu restricții asupra exportului de software american.

Aceste măsuri ar urma să intre în vigoare la 1 noiembrie, cu doar nouă zile înainte de expirarea armistițiului comercial convenit anterior între SUA și China — o perioadă de pauză destinată reluării negocierilor după războiul tarifar de la începutul anului.

Trump: „Nu este sustenabil, dar China m-a forțat”

Într-un interviu acordat postului Fox News, Trump a fost întrebat dacă o astfel de majorare a taxelor este realistă.

Nu este sustenabilă, dar asta e cifra”, a declarat președintele.

Ei m-au forțat să fac asta”, a adăugat el, referindu-se la măsurile luate de Beijing privind metalele rare.

Cu toate acestea, Trump a confirmat că întâlnirea cu Xi Jinping va avea loc în cadrul Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), între 29 octombrie și 1 noiembrie, subliniind că își dorește un acord echitabil:

Cred că vom ajunge la o înțelegere cu China, dar trebuie să fie una corectă.”

Replica Beijingului

Ca reacție, Ministerul Comerțului din China a acuzat Washingtonul că, de la revenirea lui Trump la Casa Albă, a subminat regulile comerțului global, prin taxe unilaterale, politici discriminatorii și sancțiuni nejustificate. Beijingul susține că aceste acțiuni contravin angajamentelor Statelor Unite în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.