POLITIC. Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a anunțat că va efectua săptămâna viitoare o vizită oficială la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump. Dezvăluirea a fost făcută într-un interviu acordat publicației italiene La Repubblica, imediat după ce liderul de la Budapesta a participat la o audiență papală.
Potrivit publicației Mandiner, Orbán a precizat că deplasarea în Statele Unite va avea loc în a doua jumătate a săptămânii și că discuțiile se vor concentra pe investițiile în energie durabilă și pe proiecte economice bilaterale. Premierul a subliniat că Ungaria depinde în mare măsură de importurile de țiței și gaze din Rusia, iar întreruperea acestor livrări ar provoca o creștere semnificativă a prețurilor la energie și probleme serioase de aprovizionare.
Întrebat despre sancțiunile americane impuse recent, Orbán a afirmat că, din punctul de vedere al Ungariei, acestea reprezintă „o decizie greșită”, anunțând că va încerca să negocieze o soluție diplomatică care să țină cont de interesele economice ale țării sale.
Întâlnirea dintre Viktor Orbán și Donald Trump vine într-un moment tensionat pe scena internațională, în care tema energiei și a relațiilor cu Rusia rămâne una dintre cele mai sensibile pentru Europa Centrală.














