Acasă Actualitate Ion Țiriac donează o avere pentru sinistrații din Bucovina – Fundația Țiriac...

Ion Țiriac donează o avere pentru sinistrații din Bucovina – Fundația Țiriac reconstruiește speranța după inundațiile devastatoare

2128
0

DONAȚIE. După inundațiile puternice care au lovit nordul țării în urmă cu trei luni, Fundația Țiriac s-a alăturat eforturilor de reconstrucție, oferind un sprijin financiar de 500.000 de dolari pentru familiile afectate din comuna Broșteni, județul Suceava – una dintre cele mai grav lovite localități.

Ploile torențiale din vară au provocat pagube uriașe în zonă: peste 800 de locuințe au fost afectate, iar aproximativ 40 de case au fost distruse complet. Zeci de familii au rămas fără adăpost, încercând cu greu să-și refacă viața după ce apele le-au luat totul.

În acest context, Fundația Țiriac, fondată de fostul sportiv și om de afaceri Ion Țiriac, a decis să intervină concret, în parteneriat cu Habitat for Humanity România, pentru a ajuta oamenii din Broșteni să o ia de la capăt.

Potrivit comunicatului oficial, proiectul include reparația și reabilitarea a 18 locuințe grav afectate, precum și construcția unei case noi, moderne și sigure din punct de vedere structural și energetic. De asemenea, vor fi dezvoltate trei proiecte „Build Back Better”, prin care locuințele vor fi consolidate și adaptate riscurilor naturale specifice zonei montane, oferind modele de reziliență și sustenabilitate pentru întreaga comunitate.

În total, 22 de locuințe vor beneficia de aportul Fundației Țiriac, în valoare de peste 495.000 de dolari”, se arată în comunicatul comun al organizațiilor implicate.

Prin această donație, Ion Țiriac demonstrează încă o dată că solidaritatea și responsabilitatea socială pot transforma tragediile în șanse de reconstrucție. Pentru mulți dintre localnicii din Broșteni, ajutorul fundației înseamnă nu doar o casă, ci un nou început.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.