Acasă Actualitate O nouă tragedie în sistemul sanitar: o doctoriță din Cluj-Napoca, găsită moartă...

O nouă tragedie în sistemul sanitar: o doctoriță din Cluj-Napoca, găsită moartă în timpul gărzii

1972
0

TRAGEDIE. O nouă tragedie lovește sistemul medical românesc. La mai puțin de două săptămâni după moartea fulgerătoare a doctoriței Ștefania Szabo, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, o altă veste cutremurătoare vine din Cluj-Napoca. Medicul Eva Kiss, în vârstă de 66 de ani, a fost găsită fără suflare în timpul gărzii la Spitalul de Pediatrie 1.

Colegii o descriu pe Eva Kiss drept un profesionist dedicat și un om respectat de pacienți și de întreaga echipă medicală. Tragedia s-a petrecut chiar în timpul serviciului, în circumstanțe care urmează să fie investigate de autorități.

Este o durere a familiei”, a transmis Daniela Dreghiciu, purtătorul de cuvânt al spitalului, fără a oferi alte detalii.

Potrivit unor surse, medicul se confrunta cu probleme de sănătate în ultima perioadă.

Comunicatul IPJ Cluj

În data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați că o femeie de 66 de ani, medic la un spital din municipiu, a fost găsită în stare de inconștiență.

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, decesul a fost constatat.

A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei morții. Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.”

O pierdere grea pentru lumea medicală din Cluj, care ridică din nou semne de întrebare privind stresul, volumul de muncă și condițiile din sistemul sanitar românesc.