ENERGIE. Uniunea Europeană a ajuns la un acord politic pentru oprirea treptată a importurilor de gaze naturale provenite din Rusia până în 2027, marcând un nou pas în planul blocului de reducere completă a dependenței energetice față de Moscova. Înțelegerea anunțată de Consiliul European stabilește o interdicție legală, introdusă etapizat, asupra gazelor naturale lichefiate (GNL) și a gazelor livrate prin conducte.
Calendarul eliminării gazelor rusești
Conform compromisului negociat cu Parlamentul European, importurile de GNL rusesc vor fi interzise complet la finalul anului 2026, iar cele prin conducte vor fi oprite în toamna lui 2027. Măsura vine în condițiile în care, în octombrie 2024, Rusia mai reprezenta doar 12% din importurile de gaze ale UE, față de 45% înainte de invadarea Ucrainei în 2022.
Țări precum Ungaria, Franța și Belgia continuă să primească gaze rusești, potrivit Reuters. Negocierile au fost tensionate: Parlamentul a cerut o interdicție rapidă, în timp ce unele state membre au insistat pentru perioade de tranziție mai lungi, notează AFP.
Interdicții pentru contractele pe termen lung și scurt
Pentru gazele transportate prin conducte, contractele pe termen lung, considerate cele mai problematice, deoarece pot depăși câteva decenii, nu vor mai putea fi încheiate după 30 septembrie 2027, cu condiția existenței unor stocuri suficiente. Interdicția va fi definitivă cel târziu de la 1 noiembrie 2027.
În cazul GNL-ului, contractele pe termen lung vor fi interzise începând cu 1 ianuarie 2027, în linie cu declarațiile președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, privind sancționarea Rusiei. Pentru contractele pe termen scurt, interdicțiile intră în vigoare la 25 aprilie 2026 (GNL) și 17 iunie 2026 (gaze prin conducte).
Acordul trebuie aprobat formal de statele membre și de Parlament, însă înțelegerea de marți seară lasă calea liberă pentru un vot fără surprize.
Companiile europene pot invoca „forța majoră”
Operatorii energetici vor putea invoca legal „forța majoră” pentru a anula contractele existente, pe baza interdicției adoptate la nivel european.
Executivul UE a preferat o legislație adoptată cu majoritate calificată în locul unui pachet de sancțiuni, pentru a evita riscul unui veto din partea statelor considerate apropiate de Moscova, precum Ungaria și Slovacia.
Reducerea dependenței energetice față de Rusia
La aproape patru ani de la invazia Ucrainei, UE urmărește să elimine veniturile Rusiei din exporturile de gaze. Proporția gazului rusesc în importurile europene a scăzut semnificativ, de la 45% în 2021 la 19% în 2024.
Totuși, deși a redus drastic importurile prin conducte, UE a devenit unul dintre cei mai mari cumpărători de GNL rusesc. În 2024, Rusia a furnizat 20% din cele aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de GNL importate de bloc, situându-se pe locul doi după Statele Unite, care dețin o cotă de 45%.














