PLAN. Rusia a anunțat miercuri că va solicita modificări semnificative la cel mai recent plan de pace în 20 de puncte, elaborat de Ucraina și Statele Unite, în încercarea de a pune capăt războiului. Moscova vizează în special restricții suplimentare asupra capacităților militare ale Kievului, potrivit unei surse apropiate de Kremlin citate de Bloomberg.
Deși consideră documentul drept un punct de plecare pentru negocieri, Rusia a subliniat că planul nu include prevederi esențiale pentru ea și lasă întrebări importante fără răspuns. Totuși, Kremlinul nu respinge planul în totalitate și îl va analiza „la rece”.
Președintele Vladimir Putin nu a comentat încă asupra propunerilor, care au rezultat după săptămâni de negocieri între oficiali americani, ucraineni și ruși. Emisarul Kremlinului, Kirill Dmitriev, a informat conducerea rusă despre întâlnirea sa cu echipa americană din Florida, iar Moscova va continua discuțiile cu Washingtonul pentru a-și clarifica poziția, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.
Printre principalele cereri ale Rusiei se numără garanții împotriva extinderii NATO spre est, menținerea neutralității Ucrainei dacă aceasta aderă la UE, limite clare asupra forțelor armate ucrainene și tipurilor de armament, protecția limbii ruse, ridicarea sancțiunilor și returnarea activelor înghețate în Occident. Moscova solicită și ca Ucraina să renunțe la teritorii din estul regiunii Donețk, controlate încă de Kiev.
În replică, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut o concesie majoră, propunând ca trupele ucrainene să se retragă din zonele estice rămase sub controlul său și transformarea acestora într-o zonă demilitarizată, cu condiția ca Rusia să-și retragă forțele dintr-o zonă echivalentă. De asemenea, Ucraina s-a angajat să organizeze alegeri prezidențiale cât mai curând după încheierea armistițiului, monitorizat de mediatori internaționali.
Planul în 20 de puncte revizuit de Ucraina și SUA prevede recunoașterea suveranității Ucrainei, menținerea unei armate de până la 800.000 de militari, garanții de securitate din partea SUA în caz de încălcare a încetării focului de către Rusia, sprijin pentru aderarea la UE, fonduri pentru reconstrucție și protecția comerțului fluvial și maritim al Ucrainei.














