Acasă Actualitate Macron ridică din umeri, Nicușor apasă „pentru”, iar acordul UE–Mercosur trece liniștit...

Macron ridică din umeri, Nicușor apasă „pentru”, iar acordul UE–Mercosur trece liniștit pe la București

2087
0

ACORD. După 25 de ani de negocieri, statele din Uniunea Europeană au aprobat acordul comercial de liber schimb cu țările din Mercosur, adică Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay, prin vot exprimat cu majoritate calificată, potrivit informațiilor transmise de POLITICO și Deutsche Welle.

La capitolul opoziție, Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria au spus nu, Belgia s-a abținut, iar România a votat „pentru”, într-o demonstrație de consecvență administrativă care nu a lăsat loc de suspans. Detaliul care completează tabloul este că ministrul Agriculturii ceruse anterior garanții suplimentare pentru fermieri, însă, în final, poziția oficială a rămas favorabilă acordului.

Potrivit unor diplomați europeni, citați sub anonimat, „garanțiile suplimentare pentru piața agricolă, care ar urma să se activeze dacă importurile din Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay cresc prea mult, au fost de asemenea aprobate de ambasadorii UE”. Cu alte cuvinte, există promisiuni, mecanisme și proceduri, iar importurile vor fi urmărite cu atenție, cel puțin pe hârtie, ceea ce sună suficient de liniștitor ca lucrurile să meargă mai departe fără prea multe emoții.

Între timp, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să călătorească săptămâna viitoare în Paraguay pentru a semna acordul.

Iar România rămâne cu satisfacția discretă a votului corect procedural, chiar și atunci când alții au ales să se opună sau să se abțină, într-un peisaj european în care gesturile ferme sunt rare, dar voturile conforme sunt, se pare, mereu la timp.