PSIHOLOGIC. Cazul în care Adolescenții din Timiș și-au ucis prietenul de 15 ani a readus în atenție o întrebare dificilă: cum ajunge un copil să nu-l mai vadă pe celălalt ca pe o ființă umană, ci ca pe un obstacol care trebuie eliminat?
În declarațiile date la Poliție, minorii au spus că fapta ar fi fost motivată de invidie, pentru că victima avea lucruri la care ei nu aveau acces, dar și de presupuse agresiuni și amenințări repetate.
Părinții au susținut că nu au observat semne care să prevestească o asemenea violență și că tinerii păreau prieteni apropiați. Primarul localității a vorbit despre familii vulnerabile și despre lipsa resurselor din comunitate, iar consilierul școlar a indicat presiunea de grup drept un posibil factor declanșator.
După apariția etichetelor și a explicațiilor rapide, rămâne întrebarea incomodă: ce procese psihologice duc la o asemenea ruptură morală? Într-un interviu acordat publicației Totul Despre Mame, psihologul Denisa Holl explică faptul că, înaintea unei crime, există de obicei semnale de alarmă observabile, dar adesea ignorate sau minimalizate.
Specialista subliniază diferența dintre impuls și impulsivitate, precum și combinația periculoasă dintre invidie, rușine și validarea din partea grupului. Ea atrage atenția asupra unui eșec de sistem care apare mult înainte de gestul extrem: lipsa evaluării timpurii, a limitelor coerente și a accesului real la sprijin psihologic. Discuția nu este despre etichete, ci despre acumularea lentă a frustrărilor și despre modul în care acestea scapă de sub control.
Întrebată care sunt semnele clare ale unui comportament criminal, Denisa Holl arată că planificarea pe termen lung, cooperarea între mai multe persoane, atragerea victimei într-un context controlat și tentativa de ascundere a faptei indică depășirea unei simple escaladări de conflict. Bullyingul poate fi un factor de fond, însă nu explică singur o violență extremă. Consecințele sale pot include rușine, anxietate, retragere socială și acumularea de furie, care, netratate, pot favoriza comportamente agresive.
Premeditarea exclude ideea unui impuls de moment, dar nu elimină impulsivitatea ca mod de funcționare emoțională. Aceasta este asociată cu agresivitatea, infracționalitatea și alte comportamente de risc. În astfel de situații, empatia față de victimă este sever diminuată, iar persoana ajunge să fie percepută ca un obiect sau un obstacol.
Psihologul avertizează că „impulsivitatea, lipsa empatiei, presiunea de grup și absența adulților reprezintă una dintre cele mai periculoase combinații în adolescență”. Prevenția reală presupune intervenții timpurii, personalizate și implicarea întregii familii, nu doar a copilului.
În majoritatea cazurilor de violență gravă între copii, există semne anterioare ignorate: agresivitate persistentă, cruzime față de animale, fascinație pentru violență, tendința de a dezumaniza pe ceilalți. Când adulții evită să intervină, copiii pot învăța că escaladarea nu este oprită de nimeni.
Invidia legată de statut și bunuri, amplificată de comparația constantă din mediul online, poate eroda sentimentul de valoare personală. În lipsa unor repere interne și a sprijinului adult, apare auto-victimizarea și justificarea morală a agresiunii. Limbajul de tip „merita”, „așa îi trebuie” indică o suspendare a empatiei și un mecanism de raționalizare care permite violența fără sentiment de vinovăție.
Potrivit specialistei, acest tablou reflectă un cumul de carențe: limite incoerente acasă și la școală, lipsa evaluării psihologice timpurii, acces redus la servicii de sănătate mintală și subfinanțarea specialiștilor. Fără o rețea funcțională de intervenție, riscurile cresc.
Mesajul-cheie pentru părinți este clar: nu orice copil agresiv devine criminal, dar fiecare astfel de tragedie a avut semne înainte. Siguranța copiilor depinde de capacitatea adulților de a observa schimbările, de a colabora și de a nu evita problemele dificile.
