Acasă Social Vreme neobișnuit de caldă în următoarele zile: Temperaturile vor ajunge până la...

Vreme neobișnuit de caldă în următoarele zile: Temperaturile vor ajunge până la 18 grade Celsius

1916
0

METEO. Meteorologii anunță pentru săptămâna viitoare o perioadă cu vreme mai caldă decât media normală a perioadei în întreaga țară, cu temperaturi maxime ce vor ajunge până la 18 grade Celsius, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă, conform prognozei săptămânale publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În intervalul 8 – 9 martie, valorile termice vor rămâne peste mediile multianuale. În sud și sud-est, cerul va avea nebulozitate joasă sau ceață local dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu rafale de 50 – 55 km/h mai ales în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 17 grade, iar minimele între -8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 7 grade în sudul Banatului. În București, cerul va fi variabil, cu posibilitate de ceață dimineața și noaptea, maxima atingând 12 – 13 grade, iar minima de -2…1 grad.

În perioada 9 – 10 martie, vremea caldă se va menține, cu maxime între 9 și 18 grade și minime de -10 grade în estul Transilvaniei până la 7 grade în Dealurile de Vest. În est și sud va fi nebulozitate joasă dimineața și seara, iar în rest cerul va fi senin. Vântul va avea intensificări pe crestele Carpaților Meridionali (70 – 80 km/h) și în sud-vest, inclusiv în sudul Banatului (55 – 65 km/h). În București, temperatura maximă va fi de 11 grade, minima de -1…1 grad, cu posibilă ceață dimineața și noaptea.

Pentru intervalul 10 – 11 martie, cerul va fi variabil, cu înnorări în sud și sud-est, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zonele montane și local în Banat, Moldova și sudul Transilvaniei. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 16 grade, iar minimele între -8 grade în estul Transilvaniei și 6 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea va fi ceață, mai ales în regiunile extracarpatice. În București, cerul va fi variabil, vânt slab și moderat, cu maxime de 13 – 14 grade și minime de 0 – 1 grad.

Pentru perioada 11 – 12 martie, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vest unde sunt posibile ploi slabe și local în regiunile extracarpatice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 18 grade, iar minimele între -8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 8 grade în Dealurile de Vest, cu ceață locală în sud și est. În București, maxima va fi de 12 – 13 grade, minima de 0 – 2 grade.

Prognoza pentru 12 – 15 martie arată continuarea valorilor termice peste normalul perioadei, cu șanse reduse de precipitații, mai ales în regiunile vestice și în Capitală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.