BUGET. Președintele Nicușor Dan a semnat legea bugetului pentru anul 2026. Ajutoarele promise pensionarilor vor ajunge însă la ei abia în luna mai, după o serie de întârzieri cauzate de contestațiile depuse la Curtea Constituțională.
După un scandal în coaliție, partidele de la putere au ajuns la un acord și au alocat 1,1 miliarde lei pentru măsuri de sprijin destinate familiilor cu copii și venituri mici, familiilor cu copii cu handicap și unui ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari din sistemul public de pensii. Necesarul total estimat pentru aceste ajutoare în 2026 este de circa 2,35 miliarde lei.
Sprijinul pentru pensionari va fi acordat în două tranșe egale, după următoarea structură:
• 1.000 lei pentru 1,24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 lei
• 800 lei pentru 497.000 de pensionari cu venituri între 1.501 și 2.000 lei
• 600 lei pentru 612.000 de pensionari cu venituri între 2.001 și 3.000 lei
De asemenea, toți pensionarii din sistemul de ordine publică și apărare cu pensia sub 3.000 lei vor beneficia de acest ajutor, în urma unui amendament. Pentru aceasta, bugetul Ministerului Apărării a fost majorat cu 12,6 milioane lei (pentru circa 17.639 persoane), iar bugetul Ministerului Afacerilor Interne cu 10,5 milioane lei (pentru aproximativ 14.312 persoane).
Ajutoarele vor fi plătite abia în luna mai deoarece legea bugetului a fost contestată la Curtea Constituțională de opoziție, iar contestațiile AUR au fost respinse recent. „Din cauza contestării la Curtea Constituțională, ajutoarele one-off nu pot fi acordate în aprilie și vor fi plătite în mai”, a precizat Ministerul Muncii.
Alte modificări importante în buget:
• Sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale au crescut cu peste 1 miliard lei, de la 3,84 miliarde lei la 4,9 miliarde lei.
• Bugetul Ministerului Finanțelor a fost suplimentat cu 750 milioane lei pentru Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, motivat de riscurile de securitate și eventuale evenimente excepționale.
Bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte a primit și el o suplimentare de peste 27,2 milioane lei pentru lăcașuri de cult.
La capitolul justiție, bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost redus la cheltuieli de personal cu 1,57 miliarde lei, iar bugetul Ministerului Public cu peste 587 milioane lei. Premierul Bolojan a explicat că este vorba despre drepturi obținute anterior de magistrați prin hotărâri judecătorești.
Principalele estimări economice pentru 2026:
• Creștere economică: 1,0%
• Produs Intern Brut (în prețuri curente): 2.045,2 miliarde lei
• Câștig salarial mediu net lunar: +5,5%
• Inflație medie anuală: 6,5%
• Venituri totale buget general consolidat: 736,5 miliarde lei
• Cheltuieli totale: 864,3 miliarde lei (42,3% din PIB)
• Deficit bugetar: 127,7 miliarde lei (6,2% din PIB)
Volumul investițiilor ajunge la aproximativ 164 miliarde lei (+25,8 miliarde lei față de 2025), reprezentând peste 8% din PIB, majoritatea susținută din fonduri europene (peste 110 miliarde lei).
Bugetul asigurărilor sociale prevede venituri totale de 159.129,5 milioane lei, din care aproape 99,8% pentru sistemul public de pensii. Fondurile pentru pensii sunt estimate la 154.755 milioane lei (7,6% din PIB).
Guvernul menține mai multe restricții salariale și de cheltuieli: înghețarea salariilor de bază la nivelul lunii decembrie 2025, limitarea sporurilor, acordarea limitată a indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță, interzicerea achizițiilor de autoturisme și mobilier, precum și neacordarea unor drepturi la ieșirea la pensie.














