ISTORIE. Pe 1 aprilie 1941, între 3.000 și 5.000 de români au fost masacrați cu sânge rece de trupele sovietice la Fântâna Albă, în nordul Bucovinei – teritoriu românesc furat de URSS cu un an înainte.
Oamenii, majoritatea țărani simpli, porniseră pașii spre graniță chiar de Paști, purtând steaguri albe, icoane și cruci, înșelați de zvonul că vor putea trece nestingheriți în România. În loc de libertate, i-a așteptat un adevărat genocid: soldații Armatei Roșii, ascunși în pădure, au deschis focul asupra mulțimii neînarmate. Cei care au supraviețuit gloanțelor au fost urmăriți de cavalerie și spintecați cu săbiile. Trupurile au fost aruncate în gropi comune.
Prin Legea nr. 68/2011, ziua de 1 aprilie a fost declarată Zi Națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor, deportărilor, foametei și represiunii sovietice din Bucovina, Basarabia și Ținutul Herța.
Mărturii cutremurătoare de la supraviețuitori
Profesorul Gheorghe Mihailiuc, unul dintre puținii care au scăpat cu viață, a descris masacrul ca pe un „iad de la pământ până la cer”:
„Un flăcău voinic cu tricolorul în mână s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Striga cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!» Oamenii cădeau ca frunzele de brumă…”
Contextul tragic
După ce România a fost nevoită să cedeze nordul Bucovinei în iunie 1940, Armata Roșie și NKVD-ul au instaurat teroarea. Tot ce însemna identitate românească – limbă, religie, tradiții, a devenit motiv de persecuție. În primăvara lui 1941, mii de români au încercat să fugă din iadul bolșevic.
Astăzi, localitatea Fântâna Albă se află pe teritoriul Ucrainei. Abia în anul 2000 autoritățile ucrainene au permis prima slujbă de pomenire, iar delegațiile române au fost deseori oprite la graniță.
Masacrul de la Fântâna Albă rămâne una dintre cele mai negre pagini ale istoriei românești, un simbol al suferinței provocate de regimul sovietic totalitar.
