LIMITE. Donald Trump a marcat un moment fără precedent în istoria americană: este primul președinte în funcție care a participat direct la o pledoarie în fața Curții Supreme a SUA.
Președintele a cerut judecătorilor să susțină limitarea dreptului la cetățenie prin naștere, o practică garantată din 1868 prin cel de-al 14-lea Amendament la Constituție. Acesta acordă automat cetățenie americană tuturor copiilor născuți pe teritoriul Statelor Unite.
Trump propune să se pună capăt acordării automate a cetățeniei pentru copiii ai căror părinți se află ilegal în țară sau au doar statut temporar (studenți, turiști, angajați pe vize temporare, solicitanți de azil).
Excepție importantă: Copilul va primi în continuare cetățenie dacă cel puțin unul dintre părinți este cetățean american sau rezident permanent (posesor de green card).
Măsura, inclusă într-un ordin executiv semnat la începutul celui de-al doilea mandat, a fost blocată până acum de instanțele inferioare și ajunge acum la Curtea Supremă pentru o decizie finală.
Decizia ar putea afecta statutul legal al milioane de copii născuți în SUA.
În fața Curții Supreme, activistul și episcopul William Barber a criticat dur ordinul, numindu-l „un atac nelegiuit asupra bebelușilor și copiilor” care contravine principiilor religioase și ideii de justiție.
Trump susține că această schimbare este necesară pentru a controla imigrația și a proteja sistemul american.














