Acasă Social Ajutor de 15.000 lei pentru fertilizare in vitro până în 2030: cine...

Ajutor de 15.000 lei pentru fertilizare in vitro până în 2030: cine poate beneficia și cum se obțin banii de la stat

107
0

FERTILITATE. Guvernul a decis prelungirea Programului Național de fertilizare in vitro (FIV) până în 2030, printr-o măsură adoptată la propunerea Ministerului Familiei și Solidarității Sociale. Inițiativa vine pe fondul datelor îngrijorătoare care arată că aproximativ 15% dintre cuplurile din România se confruntă cu infertilitate.

Programul este conceput ca o formă de sprijin extins și se adresează mai multor categorii de persoane: cupluri căsătorite sau aflate în uniune consensuală, dar și femei singure care doresc să devină mame prin proceduri medicale asistate. Condiția principală este ca solicitantele să aibă vârsta cuprinsă între 24 și 42 de ani.

Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a explicat că decizia a fost luată pentru a sprijini persoanele care se confruntă cu dificultăți în a avea copii, subliniind că statul trebuie să ofere un sprijin concret pentru cuplurile care așteaptă ani întregi un rezultat pozitiv.

Ajutorul financiar total de 15.000 de lei nu se acordă în numerar, ci sub forma a două vouchere digitale cu destinații precise:

  • 5.000 de lei pentru achiziția tratamentului medicamentos necesar procedurii
  • 10.000 de lei pentru acoperirea costurilor medicale și de laborator

Înscrierile se vor face exclusiv online, iar dosarele vor fi analizate în ordinea depunerii, cu condiția să fie complete. Autoritățile estimează că programul va crește accesul la tratamente costisitoare pentru persoanele afectate de infertilitate.

Sprijinul este neimpozabil, iar fiecare beneficiar poate accesa programul de maximum trei ori, oferind astfel șanse suplimentare în cazul eșecurilor anterioare.

În context european, datele arată că România se află într-o situație similară cu alte state din regiune, cu o rată a fertilității de aproximativ 1,38 copii per femeie, sub media necesară pentru înlocuirea generațiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.