Acasă Politic Cine este Eugen Tomac, „omul lui Băsescu” pe care Nicușor Dan îl...

Cine este Eugen Tomac, „omul lui Băsescu” pe care Nicușor Dan îl vrea premier? Averea și secretele care ies la iveală

94
0

POLITIC. Eugen Tomac, europarlamentar PMP, este unul dintre numele cele mai vehiculate pentru funcția de prim-ministru în aceste zile, după ce surse politice au indicat că Nicușor Dan îl are în vedere serioasă pentru această poziție.

Născut în Basarabia, în localitatea Babele (Republica Moldova), Tomac a ajuns în România în adolescență prin programe de burse pentru tinerii români de peste hotare. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București, și-a început cariera în presă și în proiecte dedicate diasporei, înainte de a intra în administrația prezidențială.

De ce este considerat „omul lui Băsescu”?

La doar 26 de ani, Eugen Tomac a fost numit consilier prezidențial la Cotroceni, ocupându-se de relația cu românii de pretutindeni. A devenit unul dintre cei mai apropiați și loiali colaboratori ai lui Traian Băsescu. După ruptura dintre Băsescu și PDL, Tomac a fost implicat în înființarea Fundației Mișcarea Populară și apoi a Partidului Mișcarea Populară (PMP), formațiune pe care a condus-o mai târziu ca președinte.

Legătura cu Nicușor Dan

În octombrie 2025, Nicușor Dan l-a numit pe Tomac consilier onorific pentru relația cu diaspora. De atunci, numele său a apărut constant ca posibil candidat la funcția de premier, datorită experienței sale europene și a profilului pro-occidental.

În prezent, Eugen Tomac se află la al doilea mandat de europarlamentar, activează în grupul Renew Europe și este membru în mai multe comisii importante ale Parlamentului European.

Averea lui Eugen Tomac

Conform declarației de avere din 2024, Eugen Tomac și soția sa, Diana Postică (viceconsul la Bruxelles, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe), dețin:

  • Un apartament în Bruxelles și o casă în Charleroi (Belgia)
  • Două terenuri în România (unul în Constanța și unul în Neamț)
  • Autoturisme: Audi Q5 și Dacia Sandero
  • Economii, depozite și fonduri de investiții în valoare de aproximativ 130.000 de euro
  • Criptomonede în valoare de circa 25.000 de dolari
  • Credite și împrumuturi consistente (câteva sute de mii de euro și lei)

Venitul principal provine din salariul de europarlamentar – aproape 94.000 de euro pe an.

Tomac a fost implicat într-o dispută juridică pentru conducerea PMP cu Cristian Diaconescu. În 2025, Tribunalul București i-a dat câștig de cauză, validându-l ca președinte al partidului.