Acasă Social Funcționarii din Camera Deputaților se revoltă! Contestă noua lege a salarizării și...

Funcționarii din Camera Deputaților se revoltă! Contestă noua lege a salarizării și pregătesc GREVĂ GENERALĂ

103
0

CONTESTAȚII. Funcționarii publici parlamentari din Camera Deputaților au declanșat un conflict deschis cu Guvernul. Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari a criticat dur proiectul noii Legi a salarizării, calificându-l drept „un atac direct, deliberat și fără precedent la adresa democrației și a echilibrului puterilor în stat.

Președintele sindicatului, Alina Grigorescu, a transmis un comunicat dur prin care anunță că a început deja strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale.

Motivele revoltei

Sindicaliștii susțin că noua grilă de salarizare:

-Deprofesionalizează Parlamentul, instituție fundamentală a statului.

-Plasează funcțiile parlamentare sub nivelul unor funcții administrative din ministere.

-Ignoră specificul muncii din Parlament (elaborarea legilor, control parlamentar etc.).

-Creează o discriminare inversă față de alte categorii de funcționari publici.

Un exemplu dur dat de ei: un consilier parlamentar (cea mai înaltă funcție de execuție din Parlament, cu un grad foarte înalt de specializare) ar avea un coeficient de 2,5, fiind plasat sub un „actor mânuitor de păpuși marionete” cu coeficient 2,9.

Argumentul constituțional

Sindicatul subliniază că, potrivit Constituției, Parlamentul este organul suprem reprezentativ al poporului și unica autoritate legiuitoare. De aceea, funcționarii care lucrează direct în sprijinul puterii legislative ar trebui să aibă un statut salarial corespunzător, nu inferior sau egal cu cel al funcționarilor din executiv.

Ei avertizează că proiectul de lege încalcă articolele privind egalitatea în drepturi și separarea puterilor în stat, fiind expus unui risc major de neconstituționalitate.

Alina Grigorescu a precizat că acest demers afectează un grup restrâns de aproximativ 1.500 de angajați (din Camera Deputaților, Senat și Consiliul Legislativ) – un corp de elită, superspecializat, cu responsabilități și incompatibilități foarte mari.