TRAVEL. Călătoriile aeriene în Uniunea Europeană ar putea deveni mai predictibile pentru pasageri, după ce statele membre au ajuns la un acord privind actualizarea regulilor care protejează drepturile celor care zboară. După ani de negocieri, noile prevederi aduc mai multă claritate în cazul întârzierilor, anulărilor de zbor sau refuzului la îmbarcare și impun obligații suplimentare companiilor aeriene în ceea ce privește informarea călătorilor și transparența costurilor.
Compensațiile pentru pasageri rămân în vigoare
Potrivit noilor reguli, pasagerii vor putea solicita în continuare despăgubiri financiare atunci când un zbor are o întârziere mai mare de trei ore, este anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare sau atunci când accesul la bord le este refuzat.
De asemenea, călătorii își păstrează dreptul de a primi rambursarea costului biletului sau de a fi redirecționați către destinația finală.
Valoarea compensațiilor va varia în funcție de distanța zborului:
-250 de euro pentru curse de până la 1.500 km;
-400 de euro pentru zboruri între 1.500 și 3.500 km;
-600 de euro pentru curse care depășesc 3.500 km.
Pentru zborurile lungi, de peste 3.500 km, compania aeriană poate reduce despăgubirea cu 50% dacă oferă o alternativă de transport și întârzierea la destinația finală nu depășește patru ore.
Situațiile în care operatorii aerieni nu vor plăti despăgubiri
Noile prevederi stabilesc și cazurile în care companiile aeriene sunt exceptate de la plata compensațiilor. Este vorba despre situațiile generate de așa-numitele circumstanțe extraordinare, aflate în afara controlului transportatorilor.
Printre acestea se numără fenomenele meteo severe, dezastrele naturale, conflictele armate, grevele care afectează servicii esențiale din aeroporturi, problemele de control al traficului aerian sau comportamentul agresiv al unor pasageri.
Chiar și în aceste condiții, operatorii vor fi obligați să ofere asistență călătorilor afectați. Astfel, pasagerii vor trebui să primească băuturi după două ore de așteptare, hrană după trei ore și, dacă este necesar, cazare pentru cel mult trei nopți.
Proceduri mai clare pentru obținerea compensațiilor
Acordul introduce și termene precise pentru procesarea cererilor de despăgubire.
Companiile aeriene vor avea obligația să transmită pasagerilor, în maximum patru zile de la finalizarea călătoriei, informații clare despre modul în care pot solicita compensațiile.
La rândul lor, călătorii vor avea la dispoziție nouă luni pentru depunerea cererilor.
După primirea solicitării, operatorii aerieni vor trebui să răspundă în cel mult 30 de zile, fie prin plata compensației, fie prin prezentarea motivelor pentru care aceasta este refuzată.
Mai multă transparență privind costul biletelor și al bagajelor
Noile reguli vizează și modul în care companiile aeriene afișează prețurile. Pasagerii vor putea compara mai ușor ofertele, deoarece biletele vor fi prezentate distinct: cu bagaj inclus și fără bagaj.
O altă modificare importantă este eliminarea definitivă a politicii „no-show” pentru zborurile de întoarcere. Astfel, pasagerii care nu folosesc zborul de dus vor putea călători în continuare cu zborul de retur fără a fi obligați să plătească taxe suplimentare.
Părinții vor putea sta gratuit lângă copii
Noile măsuri aduc beneficii și familiilor care călătoresc cu copii. Companiile aeriene nu vor mai putea percepe taxe suplimentare pentru ca un părinte să fie așezat lângă copilul său cu vârsta de până la 14 ani.
Proiectul legislativ urmează să primească aprobarea finală din partea Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European. Dacă va fi adoptat în forma actuală, noile reguli ar putea intra în vigoare după votul final programat, cel mai probabil, în sesiunea plenară din luna iulie.














