Acasă Social BBC revine în limba română. A fost lansată platforma BBC News România

BBC revine în limba română. A fost lansată platforma BBC News România

59
0

MEDIA. BBC World Service a lansat oficial BBC News România, o nouă platformă de știri destinată publicului vorbitor de limba română. Serviciul este disponibil începând de acum pe site-ul bbc.com/romania, precum și prin paginile oficiale de Facebook și Instagram, iar în cursul acestui an vor fi lansate și canalele de YouTube și TikTok.

Noua platformă își propune să ofere știri, analize și materiale video bazate pe standardele editoriale ale BBC, într-un context în care fenomenul dezinformării este tot mai prezent. Reprezentanții instituției susțin că accentul va fi pus pe informații imparțiale, independente și verificate, adaptate atât pentru site, cât și pentru rețelele sociale.

Conținutul este realizat de o echipă editorială dedicată, care folosește și tehnologii de traducere bazate pe inteligență artificială. BBC precizează însă că toate materialele traduse sunt verificate de editori, iar articolele în care a fost utilizată inteligența artificială vor fi marcate în mod explicit. Pe lângă adaptarea conținutului internațional, echipa va realiza și reportaje și analize originale în limba română.

Prin această lansare, BBC News România devine al 45-lea serviciu lingvistic al BBC World Service. Directorul global al BBC News, Fiona Crack, a declarat că noua platformă este destinată românilor din România, Republica Moldova și din diaspora, oferindu-le acces la jurnalismul internațional al BBC, dar și la materiale realizate special pentru publicul român.

Lansarea completează prezența pe care BBC o are deja în România și Republica Moldova prin intermediul BBC Studios, care distribuie canalele BBC News, BBC Earth și BBC First.

BBC nu este însă la primul serviciu în limba română. Postul a mai avut un serviciu dedicat publicului român între anii 1939 și 2008, înainte ca acesta să fie închis.

În prezent, BBC World Service produce conținut în 45 de limbi, iar publicațiile și platformele sale ajung săptămânal la aproximativ 450 de milioane de persoane din întreaga lume.