Acasă Social Lovitură dublă în război: Rusia atacă benzinării din Ucraina, iar penuria de...

Lovitură dublă în război: Rusia atacă benzinării din Ucraina, iar penuria de combustibil provoacă haos pe plan intern

32
0

RĂZBOI. Escaladarea conflictului dintre Rusia și Ucraina aduce un nou val de atacuri asupra infrastructurii energetice. După loviturile asupra rafinăriilor și depozitelor petroliere din Rusia, armata rusă a început să vizeze benzinăriile din Ucraina, fiind raportate patru atacuri în regiunea Sumî, unul în Cernigău și încă unul la o benzinărie din Krivoi Rog.

În același timp, efectele atacurilor ucrainene asupra infrastructurii petroliere rusești devin tot mai vizibile. La Novorossiisk, principalul port rusesc de export al petrolului la Marea Neagră, autoritățile au suspendat vânzarea benzinei către persoanele fizice, potrivit Reuters, citată de Agerpres. Alimentarea cu combustibil este permisă în baza unor carduri speciale destinate serviciilor municipale, companiilor și mediului de afaceri.

Motorina rămâne disponibilă în opt stații de alimentare, însă în numeroase regiuni din Rusia șoferii se confruntă cu restricții privind cantitatea de combustibil care poate fi cumpărată. Atacurile repetate asupra rafinăriilor au obligat Moscova să recurgă inclusiv la importuri de benzină din India, în încercarea de a limita deficitul de pe piață.

În mai multe orașe rusești s-au format cozi kilometrice la benzinării, iar autoritățile încearcă să evite incidentele provocate de lipsa combustibilului. În stațiunea Anapa, de la Marea Neagră, cazacii au fost mobilizați pentru a menține ordinea, dirijând traficul, prevenind conflictele dintre șoferi și împiedicând alimentarea canistrelor cu benzină.

Autoritățile locale au limitat alimentarea la maximum 20 de litri pentru fiecare autovehicul, măsură aplicată și în alte regiuni din Rusia, precum și în unele teritorii ucrainene ocupate. Oficialii susțin că această decizie a redus timpul de așteptare la aproximativ 30-40 de minute, după ce anterior șoferii petreceau chiar și patru ore la coadă.

Un reprezentant al cazacilor, Anatoli Kasianov, a declarat că misiunea acestora este să ajute la păstrarea ordinii și să prevină conflictele din benzinării. Comunitatea cazacilor, cunoscută pentru rolul său istoric militar, este folosită în ultimii ani și pentru sprijinirea autorităților în menținerea ordinii publice.

Între timp, poliția din regiunea Krasnodar a reținut doi bărbați care transportau aproximativ 1.000 de litri de benzină AI-95, existând suspiciuni că intenționau să o revândă la prețuri speculative.

Pentru a diminua efectele crizei, Guvernul Rusiei a autorizat rafinăriile să producă, până la sfârșitul acestui an, benzină și motorină cu un conținut mai ridicat de sulf, măsura fiind parte a unui pachet destinat gestionării penuriei de combustibil.