Acasă Economie Schimbare controversată în legea ANI! Zeci de categorii de demnitari scapă de...

Schimbare controversată în legea ANI! Zeci de categorii de demnitari scapă de obligația de a declara banii cash din locuință

391
0

INTEGRITATE. Comisia Juridică a Senatului a aprobat joi un amendament la legea privind declarațiile de avere, prin care 46 de categorii de demnitari și persoane cu funcții publice nu vor mai fi obligate să declare sumele de bani păstrate în numerar în locuință. Măsura a provocat reacții puternice și a reaprins dezbaterea privind transparența în administrația publică.

În varianta adoptată anterior de Camera Deputaților, declarațiile de avere urmau să includă o rubrică dedicată numerarului și activelor digitale, iar persoanele vizate trebuiau să menționeze sumele de bani cash și criptomonedele dacă valoarea acestora depășea 5.000 de euro.

În cadrul dezbaterilor din Senat, la care au participat și reprezentanți ai Agenției Naționale de Integritate (ANI), senatorii au susținut că obligația ridică probleme practice și juridice. Potrivit acestora, într-o locuință pot exista bani care aparțin soțului, soției sau altor membri ai familiei, iar instituțiile nu ar avea posibilitatea să stabilească exact cui îi aparțin respectivele sume.

De asemenea, parlamentarii au invocat și situațiile în care soții nu își comunică reciproc toate informațiile privind economiile personale, ceea ce ar face dificilă completarea unei declarații de avere exacte.

În urma acestor argumente, membrii Comisiei Juridice au decis eliminarea obligației de declarare a banilor păstrați în numerar, menținând însă celelalte prevederi ale legislației privind averile și interesele demnitarilor.

Dacă amendamentul va fi adoptat în forma finală, excepția se va aplica unui număr foarte mare de persoane care ocupă funcții publice, printre care Președintele României, parlamentarii, membrii Guvernului, primarii, președinții de consilii județene, judecătorii, procurorii, membrii Curții Constituționale, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Curții de Conturi, conducerile serviciilor de informații, prefecții, înalții funcționari publici, conducerea Băncii Naționale a României, precum și șefii și membrii unor autorități și instituții publice, companii de stat, federații sindicale, patronale și sportive.

În total, 46 de categorii de persoane ar urma să beneficieze de această modificare legislativă, care elimină obligația de a declara numerarul păstrat în locuință, în timp ce celelalte elemente prevăzute de declarațiile de avere rămân supuse regulilor legale.