URBANISM. Cei care au ridicat construcții fără autorizație de construire sau au executat lucrări care nu respectă documentele aprobate vor avea posibilitatea să intre în legalitate prin obținerea unei autorizații de regularizare, potrivit prevederilor noului Cod al Urbanismului, adoptat de Parlament și aflat în etapa promulgării.
Noua legislație stabilește că, în primul an de la intrarea în vigoare a Codului, proprietarii vor putea solicita regularizarea oricărui tip de construcție realizată fără respectarea procedurilor legale. Pentru acest lucru, imobilele vor trebui să respecte reglementările urbanistice, normele privind calitatea în construcții și obligațiile fiscale, iar eventualele sancțiuni contravenționale vor fi aplicate conform legii.
Cei care aleg să profite de această perioadă vor plăti însă un preț ridicat. Taxele pentru certificatul de urbanism, autorizația de construire și cotele aferente controlului de stat vor fi de zece ori mai mari decât cele care ar fi fost achitate dacă lucrările ar fi fost autorizate de la început.
După expirarea acestui termen de un an, posibilitatea de regularizare va fi restrânsă doar la anumite categorii de lucrări. Vor putea fi legalizate doar locuințele unifamiliale cu parter sau parter și un etaj, cu o suprafață construită de cel mult 150 de metri pătrați, precum și anexele gospodărești, anexele agricole de aceeași dimensiune și lucrările de închidere a balcoanelor, cu condiția să nu ocupe domeniul public.
Totodată, prevederile nu se aplică monumentelor istorice, clădirilor amplasate în zone protejate sau în perimetre cu regim special de conservare. În plus, autoritățile locale vor putea impune lucrări suplimentare pentru aducerea construcțiilor la standardele tehnice și urbanistice prevăzute de lege.
Pentru imobilele ridicate fără acte și care nu vor fi regularizate, sancțiunile devin mult mai dure. Impozitul pe clădire va fi majorat cu 100% din momentul constatării situației și până la intrarea în legalitate sau până la demolarea construcției. Plata acestui impozit suplimentar nu va însemna legalizarea construcției și nu va elimina celelalte sancțiuni prevăzute de legislație.
După expirarea perioadei de grație, primăriile vor avea posibilitatea să desființeze lucrările executate fără autorizație, recuperând ulterior costurile, sau să solicite în instanță emiterea unei hotărâri pentru demolarea construcțiilor care rămân în afara legii.














