Acasă Social Guvernul pregătește restricții la consumul de electricitate! Se activează planul de urgență...

Guvernul pregătește restricții la consumul de electricitate! Se activează planul de urgență pentru protejarea sistemului energetic

48
0

ENERGIE. Guvernul urmează să aprobe un Plan de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, document care stabilește cum poate fi limitat consumul de electricitate în situații de criză, astfel încât Sistemul Energetic Național să rămână funcțional. Măsura vine pe fondul dificultăților provocate de scăderea accentuată a debitului Dunării, care a afectat producția de energie.

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, Transelectrica, prin Dispecerul Energetic Național, va avea cadrul legal necesar pentru a aplica măsuri de reducere a consumului atunci când apar dezechilibre majore în rețea. Deși legislația permite deja astfel de intervenții, noul act normativ stabilește procedurile concrete de aplicare.

Marii consumatori vor fi primii vizați de restricții

Planul prevede că, în cazul unei crize energetice, consumatorii industriali mari pot avea alimentarea limitată sau întreruptă înaintea altor categorii de utilizatori. În schimb, spitalele, școlile, infrastructurile critice și gospodăriile populației vor beneficia de prioritate pentru menținerea alimentării cu energie electrică.

Autoritățile subliniază că documentul are rol preventiv și stabilește mecanisme de intervenție pentru situații excepționale, precum seceta severă, lipsa combustibililor, pandemii, cutremure, greve sau conflicte militare, astfel încât alimentarea cu energie să poată fi gestionată fără blocaje majore.

Plan cerut de Uniunea Europeană

Executivul precizează că elaborarea acestui plan reprezintă și o obligație a României ca stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/941 privind pregătirea pentru riscuri în sectorul energiei electrice. Adoptarea lui este necesară și pentru evitarea unei eventuale proceduri de infringement din partea Comisiei Europene.

În ultimele zile, Guvernul a apelat deja la reduceri voluntare ale consumului de energie în rândul marilor companii, în încercarea de a echilibra sistemul energetic. Noul plan ar permite însă trecerea de la măsuri voluntare la intervenții reglementate, dacă situația o va impune.