ENERGIE. Nicușor Dan a fost învins la Curtea Constituțională în disputa privind legea care permite continuarea unor proiecte hidroenergetice în anumite arii naturale protejate. CCR a respins sesizarea președintelui, astfel că actul normativ a trecut de principalul obstacol juridic.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 262 de voturi pentru și 33 împotrivă.
Din punct de vedere politic, proiectul a beneficiat de susținerea parlamentarilor din PSD, PNL, UDMR și AUR, în timp ce USR s-a opus. Votul a arătat astfel existența unei majorități largi în Parlament pentru continuarea unor investiții hidroenergetice începute cu mulți ani în urmă.
Actul normativ se referă la proiecte de amenajări hidroenergetice care aveau un statut legal și erau începute înainte de 29 iunie 2007. În anumite condiții, legea permite modificarea limitelor unor arii naturale protejate pentru ca lucrările să poată fi continuate și finalizate.
Nicușor Dan a contestat legea la CCR, invocând probleme legate de protecția mediului și de respectarea legislației europene. Curtea Constituțională nu i-a dat însă câștig de cauză, iar legea a fost declarată constituțională în raport cu criticile formulate de șeful statului.
După părerea preşedintelui, este mai importantă biodiversitatea și ce vrea UE, decât proiectele energetice aproape terminate și multe începute de peste 30 de ani, proiecte care ar putea schimba situația energetică și turistică în multe zone ale României.
După înfrângerea de la CCR, președintele nu a renunțat la demers. Nicușor Dan a retrimis legea Parlamentului pentru reexaminare, solicitând modificarea unor prevederi.
Președintele susține că trebuie analizată situația actuală a proiectelor, inclusiv stadiul lucrărilor, costurile necesare pentru finalizare și impactul asupra mediului. În schimb, susținătorii legii consideră că este necesară deblocarea unor investiții energetice începute cu aproape două decenii în urmă.
PSD și-a menținut poziția favorabilă legii, iar susținerea exprimată anterior în Parlament de PSD, PNL, UDMR și AUR arată că președintele se confruntă cu o majoritate parlamentară puternică în această chestiune.
Astfel, după ce Nicușor Dan a pierdut confruntarea de la CCR, disputa privind hidrocentralele se mută din nou în Parlament. Rămâne de văzut dacă parlamentarii vor accepta modificările solicitate de președinte sau vor menține forma legii adoptate inițial.
Miza este una importantă pentru sistemul energetic al României. Susținătorii proiectului vorbesc despre recuperarea unor investiții și creșterea producției de energie, în timp ce criticii atrag atenția asupra efectelor pe care continuarea lucrărilor le-ar putea avea asupra ariilor protejate și mediului.














