Acasă Administrație Cetățean de Onoare la Târgu Mureș, cu reguli noi! Ce se schimbă...

Cetățean de Onoare la Târgu Mureș, cu reguli noi! Ce se schimbă în acordarea prestigioaselor distincții

57
0

ADMINISTRAȚIE. Primăria Târgu Mureș vrea să modifice regulamentul prin care sunt acordate titlul de Cetățean de onoare al municipiului Târgu Mureș și distincția „PRO URBE”. Proiectul de hotărâre a fost pus în dezbatere publică pe 9 septembrie, la doar câteva luni după ce actualul regulament a fost aprobat.

Inițiativa vine după ce, în urma sesiunii organizate în luna mai, municipalitatea a identificat mai multe probleme de natură procedurală care ar necesita clarificări și corecturi.

Ce vrea să schimbe Primăria

Modificările propuse urmăresc în principal o mai bună definire a condițiilor de eligibilitate și a procedurii prin care pot fi acordate cele două forme de recunoaștere publică.

În prezent, titlul de Cetățean de Onoare și distincția PRO URBE pot fi acordate persoanelor care au avut contribuții importante pentru comunitate sau pentru promovarea imaginii municipiului Târgu Mureș, atât în țară, cât și în străinătate. Distincțiile pot fi acordate inclusiv post-mortem.

Pot face propuneri primarul, consilierii locali, instituțiile și organizațiile, dar și cetățenii. În cazul propunerilor venite din partea locuitorilor, este necesară strângerea a cel puțin 200 de semnături de susținere.

Pentru titlul de Cetățean de Onoare, dosarele trebuie depuse anual, până la 30 mai, în timp ce candidaturile pentru PRO URBE sunt depuse în cadrul unor sesiuni anunțate separat de municipalitate.

Maximum cinci cetățeni de onoare pe an

Regulamentul aflat în vigoare stabilește și un plafon anual: pot fi acordate cel mult cinci titluri de Cetățean de Onoare, dintre care unul poate reveni unei persoane după deces.

În schimb, pentru PRO URBE nu este prevăzut un număr maxim de distincții care pot fi acordate într-un an.

Dosarele trebuie să cuprindă mai multe documente, printre care cererea, motivația propunerii, CV-ul, copia actului de identitate și cel puțin cinci recomandări scrise din partea unor persoane sau instituții.

Este necesară și o declarație pe propria răspundere referitoare la colaborarea cu Securitatea. În cazul propunerilor post-mortem, verificarea se poate face și prin consultarea registrului public al CNSAS.

Cine analizează candidaturile

Evaluarea propunerilor este făcută de o comisie alcătuită dintr-un funcționar public desemnat de primar și șase consilieri locali.

Potrivit regulamentului actual, titlul de Cetățean de Onoare este acordat în cadrul evenimentului anual „Zilele Târgumureșene”, în timp ce distincția PRO URBE poate fi oferită cu ocazia altor manifestări oficiale organizate de municipalitate.

Regulamentul prevede inclusiv situațiile în care o distincție poate fi retrasă. Printre acestea se numără existența unei condamnări penale definitive, fapte care afectează grav imaginea sau demnitatea titularului, folosirea unor documente false ori constatarea calității de fost lucrător al Securității.

Proiectul de modificare va ajunge mai întâi la comisiile de specialitate ale Consiliului Local Târgu Mureș, iar ulterior va fi supus votului consilierilor în cadrul unei ședințe ordinare.