Acasă Învățământ Profesorii se pot înscrie de luni la concursul pentru directorii de școli....

Profesorii se pot înscrie de luni la concursul pentru directorii de școli. Ce acte trebuie pregătite și care sunt condițiile

56
0

EDUCAȚIE. Profesorii care vor să ocupe o funcție de director sau director adjunct într-o școală de stat se pot înscrie, începând de luni, 14 septembrie 2026, la concursul național organizat în sesiunea august-decembrie 2026.

Perioada de înscriere se încheie pe 2 octombrie 2026, iar întreaga procedură se desfășoară în principal online. Candidații transmit mai întâi cererea către inspectoratul școlar, iar după verificarea statutului de titular primesc acces la platforma dedicată unde își încarcă documentele.

Cine poate candida

Pentru a intra în concurs, un cadru didactic trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de metodologie.

Printre cerințele principale se numără:

  • să aibă studii superioare cu diplomă de licență sau document de echivalare;
  • să fie titular în învățământul preuniversitar, cu contract pe perioadă nedeterminată;
  • să aibă cel puțin 5 ani vechime în învățământul preuniversitar;
  • să fi primit calificativul „Foarte bine” în ultimii doi ani școlari lucrați efectiv;
  • să nu fi fost sancționat disciplinar în anul școlar în curs și în ultimii doi ani școlari lucrați efectiv;
  • să nu aibă o condamnare definitivă care să îi interzică ocuparea unei funcții de conducere în învățământ;
  • să fie apt medical pentru exercitarea funcției;
  • să nu fi avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.

Există și situații speciale pentru anumite școli. De exemplu, pentru unitățile de învățământ special sunt necesare calificări sau atestate corespunzătoare, iar pentru școlile în care predarea se face în limbile minorităților naționale poate fi obligatorie și cunoașterea limbii respective.

Un candidat poate opta, în cadrul acestei sesiuni, pentru cel mult trei funcții de conducere vacante.

Ce trebuie să conțină dosarul

Dosarul de concurs trebuie încărcat în platforma informatică și trebuie să cuprindă documentele prevăzute de metodologie.

Printre acestea se află:

  • CV-ul Europass;
  • cererea de înscriere completată și semnată;
  • cartea de identitate;
  • certificatul de naștere și, după caz, certificatul de căsătorie;
  • documentele privind schimbarea numelui, dacă este cazul;
  • diploma de licență sau documentul de recunoaștere/echivalare;
  • ultimul document care dovedește calitatea de titular;
  • o adeverință de la școala la care este titular;
  • cazierul judiciar;
  • certificatul medical;
  • declarația că nu a avut statutul de lucrător sau colaborator al Securității;
  • declarația privind eventualele incompatibilități;
  • declarația privind veridicitatea documentelor depuse;
  • proiectul planului managerial pentru fiecare funcție pentru care candidează.

Adeverința emisă de școală trebuie să confirme, printre altele, vechimea în învățământ, calificativele „Foarte bine” și lipsa sancțiunilor disciplinare. Unitatea de învățământ trebuie să elibereze documentul în cel mult cinci zile lucrătoare de la solicitare.

Pentru anumite funcții pot fi necesare și documente suplimentare, în funcție de specificul școlii.

Cum se face înscrierea

Primul pas este transmiterea cererii de înscriere, începând cu 14 septembrie, la adresa de e-mail dedicată concursului, publicată de inspectoratul școlar. Pentru Inspectoratul Școlar Județean Mureș găsiți detaliile aici.

După verificarea statutului de titular, candidatul primește acces la platforma concursdirectori.edu.ro, de unde își poate încărca dosarul.

În mod normal, accesul este acordat în maximum cinci zile calendaristice de la transmiterea cererii. Pentru candidații care se înscriu în ultimele cinci zile ale perioadei, accesul se acordă în aceeași zi.

În ultima zi, 2 octombrie, cererile pot fi trimise până la ora 16:00, iar documentele pot fi încărcate în platformă până la ora 23:59.

Ce probe trebuie să susțină candidații

Concursul are trei probe: evaluarea competențelor, proba scrisă și interviul.

Prima probă, cea de evaluare a competențelor, constă într-un test cu 20 de întrebări, cu un singur răspuns corect, care trebuie rezolvat în maximum 60 de minute. Pentru promovare este necesară cel puțin nota 6. Proba este eliminatorie.

Urmează proba scrisă, tot cu 20 de întrebări și o durată de maximum 60 de minute. Aceasta verifică cunoștințele de management și legislație școlară, iar pragul de promovare este nota 7.

Ambele probe sunt evaluate automat, iar desfășurarea concursului este înregistrată audio-video.

Candidații care trec de primele etape ajung la interviu, care include evaluarea proiectului de plan managerial, precum și verificarea capacităților personale, a competențelor digitale și a modului în care candidatul poate gestiona situații-problemă. Partea orală a interviului poate dura cel mult 45 de minute.

Calendarul concursului

14 septembrie – 2 octombrie: înscrierea și încărcarea dosarelor.

7 octombrie: sunt afișate listele candidaților admiși și ale celor cu dosare incomplete.

7 – 9 octombrie: perioada în care pot fi solicitate remedieri pentru dosarele incomplete.

9 octombrie: lista finală a candidaților admiși și respinși.

13 octombrie: evaluarea competențelor.

20 octombrie: proba scrisă.

12 – 27 noiembrie: desfășurarea interviurilor.

9 decembrie: afișarea rezultatelor finale.

11 decembrie: validarea rezultatelor.

Deciziile de numire urmează să fie emise până la 16 decembrie 2026, iar noii directori și directori adjuncți își încep mandatele la 1 ianuarie 2027.

Funcțiile de director și director adjunct sunt ocupate pentru o perioadă de patru ani în urma promovării concursului.