POLITIC. Cabinetul condus de Siegfried Mureșan nu a fost învestit de Parlament, după ce a obținut doar 182 de voturi „pentru”, în condițiile în care pentru formarea Guvernului erau necesare 233 de voturi.
În ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului au fost prezenți 321 de parlamentari din totalul de 464. Dintre aceștia, 197 și-au exprimat votul, iar 15 au votat împotrivă.
Înaintea votului, premierul desemnat Siegfried Mureșan și-a prezentat programul de guvernare și a susținut că România trebuie să treacă de la etapa de stabilizare la cea de creștere economică.
„Avem de ales între o Românie care merge înainte și una care rămâne pe loc. Țara noastră este azi mai stabilă decât acum un an. Trebuie să facem pasul următor, să trecem de la stabilizare la creștere”, a declarat Mureșan în Parlament.
PSD a anunțat că nu va susține Cabinetul Mureșan. Liderul partidului, Sorin Grindeanu, a criticat componența și programul propus, în timp ce AUR a boicotat procedurile parlamentare și nu a participat la audierea miniștrilor propuși.
De la tribuna Parlamentului, liderul AUR, George Simion, a transmis că formațiunea sa nu va vota Guvernul și a legat această decizie de situația lui Călin Georgescu. Simion a susținut și varianta alegerilor anticipate.
În schimb, PNL, USR și UDMR au susținut Cabinetul Mureșan. Cele trei formațiuni aveau însă împreună doar 169 de parlamentari, insuficient pentru atingerea pragului de 233 de voturi necesare.
Și Ilie Bolojan le-a cerut parlamentarilor să voteze pentru învestirea noului Guvern, avertizând asupra consecințelor unei eventuale prelungiri a crizei politice.
Respingerea Cabinetului Mureșan îl pune acum pe președintele Nicușor Dan în situația de a alege între două variante: desemnarea unui nou candidat pentru funcția de premier sau dizolvarea Parlamentului și declanșarea procedurii pentru alegeri anticipate.
Președintele a declarat însă marți că „alegerile anticipate nu sunt o soluție”, în timp ce, în ultimele zile, liderii USR și UDMR au discutat inclusiv despre posibilitatea unei rotative guvernamentale.
Programul propus de Cabinetul Mureșan prevedea, printre altele, reducerea numărului de parlamentari și secretari de stat, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat și reorganizarea unor companii de stat. Mureșan a promis, de asemenea, că în 2027 nu vor fi majorate taxele, impozitele sau TVA și că pensiile și alocațiile vor fi indexate.
Printre măsurile anunțate se afla și desființarea Poliției Locale.
În urma votului de miercuri, România rămâne fără un nou Guvern învestit, iar negocierile politice pentru ieșirea din criză intră într-o nouă etapă.













