JUSTIȚIE. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins plângerile formulate de cinci judecători și foști judecători români care au reclamat statul pentru faptul că nu le-a achitat integral, la termen, anumite drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.
Magistrații au susținut că întârzierea plăților le-a încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea proprietății, întrucât sumele respective fuseseră deja recunoscute prin decizii definitive ale instanțelor din România.
CEDO: România nu a încălcat Convenția
Curtea de la Strasbourg a considerat însă că plângerile sunt nefondate și a apreciat că măsurile luate de autoritățile române nu au reprezentat un refuz de a executa hotărârile judecătorești.
CEDO a ținut cont de situația economică dificilă și de presiunea exercitată asupra finanțelor publice, considerând că statul a încercat să găsească un echilibru între dreptul celor care aveau de primit bani și interesul general de menținere a stabilității bugetare.
Practic, Curtea Europeană a acceptat că, în anumite condiții, plata unor obligații stabilite de instanțe poate fi eșalonată, atât timp cât statul nu abandonează executarea acestora și există un mecanism real prin care sumele să fie achitate.
De unde au apărut restanțele salariale
Problema are la bază o serie de litigii salariale în care magistrații au obținut în instanță recunoașterea unor diferențe de remunerație.
După intrarea în vigoare a Legii-cadru 153/2017, au apărut numeroase procese privind modul de calcul al drepturilor salariale și aplicarea unor beneficii recunoscute anterior altor categorii de magistrați sau funcționari publici.
În 2023, autoritățile au stabilit un mecanism prin care plata unor sume restante urma să fie făcută eșalonat pe o perioadă de cinci ani, începând din 2024.
Ulterior, pe fondul deteriorării situației bugetare, Guvernul a adoptat noi măsuri prin care anumite scadențe au fost amânate. În 2025, de exemplu, plata unor tranșe care trebuiau achitate în acel an a fost împinsă pentru 2026.
CEDO atrage atenția asupra rolului instanțelor în stabilirea politicilor bugetare
Un aspect important al hotărârii europene privește relația dintre puterea judecătorească și celelalte puteri ale statului.
CEDO a subliniat că judecătorii naționali nu trebuie să se substituie autorităților responsabile de stabilirea politicilor economice și bugetare. Deciziile privind prioritățile de cheltuieli și modul în care sunt distribuite resursele publice țin, în principal, de responsabilitatea Guvernului și Parlamentului.
Mai mult, Curtea Europeană a remarcat existența unui posibil risc de conflict de interese atunci când judecători sunt implicați în soluționarea unor cauze privind drepturi salariale de care pot beneficia chiar ei.
Potrivit CEDO, interesul patrimonial personal al unui judecător poate ridica probleme în ceea ce privește aparența de imparțialitate atunci când acesta participă la adoptarea unor decizii referitoare la propria categorie profesională.
Miza financiară este uriașă
Disputa privind drepturile salariale ale magistraților nu se rezumă la câteva dosare individuale. Potrivit datelor prezentate în cadrul cauzei, sumele achitate de stat de-a lungul anilor în urma unor hotărâri judecătorești sunt foarte mari.
Ministerul Justiției a plătit între 2006 și 2022 peste 2,55 miliarde de lei pentru executarea unor hotărâri judecătorești și decizii administrative. La rândul său, Înalta Curte de Casație și Justiție a raportat plăți de peste 4,57 miliarde de lei pentru perioadele 2010–2022.
Pentru anul 2026, Înalta Curte și Parchetul General au solicitat fonduri de aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru restanțe rezultate din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzi.
Decizia CEDO vine după conflictul dintre Guvern și Înalta Curte
Hotărârea Curții Europene apare într-un moment în care disputa dintre Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție privind plata restanțelor salariale a devenit una dintre cele mai importante confruntări instituționale din ultimii ani.
În România, Înalta Curte a obținut între timp o decizie definitivă împotriva Guvernului în această problemă, miza procesului fiind estimată la aproximativ 5 miliarde de lei.
Prin urmare, hotărârea CEDO nu înseamnă că statul român este scutit de obligația de a respecta hotărârile interne definitive. Curtea Europeană a analizat dacă eșalonarea și amânarea plăților, în circumstanțele concrete ale cauzei, au încălcat drepturile garantate de Convenție.
CEDO a considerat că, în situația analizată, România nu a depășit această limită și că măsurile adoptate au urmărit menținerea unui echilibru între drepturile creditorilor și protejarea finanțelor publice.
