EDUCAȚIE. „Nu mai vreau la școală!” este una dintre replicile pe care mulți părinți le aud după încheierea vacanței. Uneori este doar dorința copilului de a mai rămâne acasă, fără teme și fără program. Alteori însă, refuzul repetat poate ascunde anxietate, probleme cu colegii, bullying, presiune școlară sau alte dificultăți despre care copilului îi este greu să vorbească.
Diferența nu trebuie căutată doar în cuvintele pe care le spune copilul, ci mai ales în frecvența și intensitatea reacțiilor. Dacă protestele apar ocazional, iar după ce ajunge la școală copilul se adaptează și își desfășoară normal ziua, situația nu este neapărat una îngrijorătoare.
Lucrurile se schimbă atunci când refuzul devine constant, apar crize de plâns, copilul începe să lipsească, se plânge frecvent de dureri fizice sau îi sunt afectate somnul și alimentația.
De ce poate ajunge un copil să refuze școala
Motivul diferă foarte mult în funcție de vârsta copilului.
Pentru un elev aflat la începutul școlii, problema poate fi despărțirea de părinți, mediul nou, regulile diferite sau teama de învățător. Adaptarea la un program fix și obligația de a sta atent în clasă pot reprezenta, de asemenea, o schimbare dificilă.
Pe măsură ce copilul crește, relațiile cu ceilalți elevi devin tot mai importante. Uneori, problema nu este ora propriu-zisă, ci pauzele, colegii sau un anumit profesor. Un conflict despre care părinții nu știu sau sentimentul că este exclus din grup îl poate face pe copil să evite școala.
În cazul adolescenților, printre cauzele posibile se află presiunea rezultatelor școlare, anxietatea socială, teama de evaluări, dificultățile de învățare, bullying-ul sau sentimentul că nu își găsesc locul printre colegi.
De aceea, în locul unei întrebări generale precum „De ce nu vrei la școală?”, părinții pot încerca să afle concret ce îl deranjează: care este momentul cel mai greu al zilei, dacă problema apare la ore sau în pauze ori ce ar schimba dacă ar putea modifica un singur lucru.
„Mă doare burta” poate fi mai mult decât o scuză
Un semnal care îi poate pune pe părinți în dificultate este apariția unor dureri de burtă, greață sau dureri de cap înainte de plecarea la școală.
Faptul că un copil își revine după ce află că poate rămâne acasă nu înseamnă automat că se preface. Stresul și anxietatea se pot manifesta și prin simptome fizice. În același timp, nu orice durere apărută într-o dimineață de școală trebuie pusă automat pe seama emoțiilor.
Un indiciu important este repetitivitatea. Dacă simptomele apar constant înainte de școală și dispar în weekend sau în vacanță, iar o cauză medicală nu este identificată, merită analizată și componenta emoțională.
Dacă durerile sunt severe, persistente, apar pentru prima dată sau sunt însoțite de alte simptome, copilul trebuie evaluat medical.
Să-l lași acasă sau să-l obligi să meargă?
Nici una dintre cele două extreme nu rezolvă automat problema.
Un „Bine, rămâi acasă dacă nu vrei” poate transforma evitarea școlii într-o soluție permanentă. La polul opus, „Nu mă interesează ce simți, te duci și gata” poate ignora motivul real pentru care copilului îi este teamă să meargă.
În lipsa unei probleme medicale sau a unei situații care îi pune siguranța în pericol, obiectivul este revenirea la școală, dar problema care provoacă refuzul trebuie identificată și rezolvată, nu ignorată. Intervențiile pentru refuzul școlar pot include lucrul cu anxietatea, revenirea treptată la situațiile evitate și implicarea atât a familiei, cât și a școlii.
De exemplu, dacă elevului îi este teamă să intre singur în școală, un profesor sau consilierul școlar îl poate întâmpina la intrare pentru o perioadă. Dacă problema este legată de o anumită materie, discuția cu profesorul poate fi mai utilă decât presiunea suplimentară pusă pe copil.
În cazul unor dificultăți de învățare, copilul are nevoie de sprijin concret, nu doar de explicații despre cât de importantă este școala.
Când trebuie cerut ajutor
Părinții nu ar trebui să aștepte la nesfârșit ca problema să dispară singură atunci când refuzul se repetă sau se agravează.
O discuție cu învățătorul, profesorii sau consilierul școlar poate ajuta la identificarea unor probleme care nu sunt vizibile acasă. Cadrele didactice pot observa dacă elevul este izolat, dacă are conflicte cu alți copii, dacă există o anumită oră pe care o evită sau dacă dificultățile apar doar în anumite situații.
Dacă există simptome fizice, este importantă și evaluarea medicală. Atunci când anxietatea devine tot mai puternică sau apar semne care indică o suferință emoțională importantă, poate fi necesară și discuția cu un psiholog.
În final, un copil care spune „nu mai vreau la școală” nu trebuie etichetat automat drept răsfățat sau leneș. Uneori este doar o nemulțumire trecătoare. Alteori, însă, este modul în care copilul încearcă să transmită că ceva nu este în regulă.
Cel mai important este ca părintele să afle ce se află în spatele refuzului înainte de a decide cum trebuie să reacționeze.
