ECONOMIE. România se află pe locul al patrulea în Uniunea Europeană în clasamentul statelor cu cele mai mici salarii medii anuale, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În 2025, venitul salarial mediu anual ajustat pentru un loc de muncă cu normă întreagă a ajuns în țara noastră la 20.800 de euro, o valoare mult sub nivelul înregistrat în statele europene cu cele mai mari câștiguri.
Deși indicatorul a crescut față de anul precedent, când salariul mediu anual depășea 19.000 de euro, România continuă să se situeze în partea inferioară a clasamentului european. Diferențele față de economiile dezvoltate ale Uniunii rămân considerabile, iar decalajul este vizibil mai ales în comparație cu țările aflate în fruntea topului.
Ungaria, cu puțin peste 20.000 de euro, se află imediat sub România în acest clasament al salariilor mici. Situația este și mai dificilă în Grecia, unde media anuală este de aproximativ 19.000 de euro, și în Bulgaria, care înregistrează puțin peste 16.000 de euro.
La polul opus se află Luxemburg, unde salariul mediu anual ajustat a ajuns în 2025 la 85.600 de euro. Acesta este cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană și reprezintă de peste patru ori valoarea înregistrată în România. Danemarca și Irlanda completează grupul statelor cu cele mai mari salarii medii anuale.
Potrivit Eurostat, la nivelul întregii Uniuni Europene, salariul mediu anual ajustat a înregistrat în 2025 o creștere de 4,3% față de 2024.
Indicatorul utilizat de instituția europeană reprezintă câștigul salarial mediu anual brut, recalculat astfel încât veniturile angajaților din state diferite să poată fi comparate în echivalentul unui program de lucru cu normă întreagă. Prin urmare, cifrele nu reprezintă salariul net încasat efectiv de angajați.











