Acasă Actualitate Alertă ANM: Vreme extremă! Cod galben prelungit, ninsori abundente și ger năprasnic...

Alertă ANM: Vreme extremă! Cod galben prelungit, ninsori abundente și ger năprasnic în toată țara

321
0

METEO. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează asupra unei răciri semnificative a vremii, prelungind codul galben de ninsori și ger în mai multe județe din țară.

Ger și ninsori abundente în nord și centru

Până în 19 februarie, 18 județe din Transilvania, Crișana, Moldova și Maramureș sunt vizate de un Cod galben de vreme rece și temperaturi extrem de scăzute.

În Botoșani, Iași, Vaslui, Suceava, Neamț, Bacău, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Bihor, minimele nocturne vor coborî până la -17°C.

Strat de zăpadă de până la 40 cm în sud, inclusiv București

Un alt Cod galben este valabil până pe 19 februarie, ora 10:00, pentru județele Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Constanța, Olt, Argeș, Prahova, Dâmbovița și Capitală. Meteorologii anunță ninsori moderate cantitativ, cu depunerea unui strat nou de zăpadă de 15-25 cm, iar în unele zone chiar 40 cm. Vântul va sufla cu rafale de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea.

Atenționare generală: frig și ninsori în toată țara

Până în 19 februarie, vremea va rămâne deosebit de rece în toate regiunile. Ninsorile vor afecta sudul, sud-estul și, pe alocuri, centrul țării, iar stratul de zăpadă se va îngroșa. În plus, ghețușul va reprezenta un pericol major pe drumuri și trotuare.

Situația în Târgu Mureș

Primăria Târgu Mureș a emis o atenționare pentru județul Mureș, unde între 16 și 19 februarie se vor înregistra temperaturi minime între -10 și -16°C. Autoritățile recomandă locuitorilor să se protejeze corespunzător și să aibă grijă de persoanele vulnerabile.

Recomandări:

-Evitați deplasările lungi și neesențiale!

-Îmbrăcați-vă corespunzător și protejați persoanele vulnerabile!

-Circulați cu atenție pe drumuri și trotuare din cauza poleiului!

Pentru actualizări, urmăriți comunicările oficiale ANM și ale autorităților locale!