TRANSPORT. Un nou progres a fost înregistrat în construcția Autostrăzii A8, cunoscută și ca Autostrada Unirii. Deputatul PSD Dumitrița Gliga a anunțat că, după lansarea licitației în luna aprilie, au fost depuse două oferte din partea unor companii din Turcia pentru construirea lotului Miercurea Nirajului – Sărățeni, cu o lungime de 23,4 km.
Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027 (PT), are o valoare maximă de 3,35 miliarde lei fără TVA și prevede o perioadă de 30 de luni pentru finalizarea lucrărilor. Lotul include construcția a două tuneluri ce însumează 1,07 km.
De asemenea, în toamna acestui an, vor începe lucrările la secțiunea Târgu-Mureș – Miercurea Nirajului, pentru care contractul a fost semnat în februarie 2024 cu firma NUROL. Această secțiune include 24,4 km de autostradă, din care 22 km fac parte din traseul principal, iar 2,39 km reprezintă un drum de legătură cu Autostrada Transilvania (A3).
Aceste etape marchează un avans semnificativ în realizarea Autostrăzii Unirii, un proiect crucial pentru infrastructura României.
.