SPORT. Sportivul român Cătălin Chirilă a obținut medalia de bronz în proba de canoe simplu pe distanța de 500 de metri la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru probe neolimpice, desfășurate duminică la Samarkand, Uzbekistan.
Chirilă a încheiat cursa cu timpul de 1 minut, 48 de secunde și 456 de miimi, fiind depășit de Serghei Tarnovschi din Republica Moldova, care a terminat cu 1:47.312, și de Martin Fuksa din Cehia, cu 1:48.405.
Sportivul legitimat la Steaua București are în palmares și o medalie de aur (C1-1.000 m) și una de argint (C1-500 m), obținute la Campionatele Mondiale din 2022, care au avut loc la Dartmouth, Canada.
Cătălin Chirilă urmează să mai participe duminică într-o altă finală, la proba de canoe simplu pe 200 de metri, programată la ora 12:22.
La ediția din 2023 a Campionatelor Mondiale de la Duisburg, România a obținut trei medalii: două prin Cătălin Chirilă — aur la canoe simplu pe 500 m și argint la canoe simplu pe 1.000 m — și una de bronz la canoe dublu pe 1.000 m, câștigată de echipajul format din Nuță și Sprîncean.
.