SALARII. România a reușit să se situeze peste Grecia, Ungaria și Bulgaria la capitolul salariului mediu anual ajustat, conform datelor recente ale Eurostat, bazate pe informațiile furnizate de institutele naționale de statistică.
Pentru 2023, salariul anual mediu ajustat din România a fost de 17.739 de euro, o creștere semnificativă față de 2022, când acesta era de 15.064 de euro, adică o creștere de 17,7%. Cu acest rezultat, România ocupă locul al patrulea din coada clasamentului la nivelul Uniunii Europene.
Anul 2023 a marcat un moment important pentru România, care a depășit Grecia în acest clasament. În 2022, salariul anual mediu ajustat al Greciei era de 16.407 euro, iar în 2023 a ajuns la 17.013 euro. Cu toate acestea, România a reușit să rămână în frunte, având un nivel mai mare decât cel al Greciei.
De asemenea, România s-a situat peste vecinele sale, Ungaria, care în 2023 a avut un salariu mediu anual ajustat de 16.895 de euro, și Bulgaria, care a înregistrat un salariu de 13.503 de euro.
Cu toate acestea, România rămâne departe de media Uniunii Europene, care în 2023 a fost de 37.863 de euro, față de 35.538 de euro în 2022.
Pe de altă parte, la vârful clasamentului din UE, cele mai mari salarii medii ajustate au fost înregistrate în Luxemburg (81.100 de euro), Danemarca (67.600 de euro) și Irlanda (58.700 de euro).
.