PETROL. Luni dimineață, cotația petrolului a sărit de pragul de 80 de dolari pe baril, marcând o creștere semnificativă după sancțiunile extinse impuse de SUA Rusiei. De miercuri, prețul a crescut cu 6%, iar petrolul european (Brent) se tranzacționează acum la peste 81 de dolari pe baril – a treia zi consecutivă de creștere.
Aceste sancțiuni, considerate o lovitură a administrației Biden pentru Rusia, ar putea afecta exporturile rusești către piețe mari precum China și India. Față de 8 ianuarie, când Brent era 74 de dolari pe baril, scumpirea este semnificativă.
În 2023, prețul țițeiului a trecut de 80 de dolari doar de două ori, însă contextul actual – războiul din Ucraina, sancțiunile și deciziile Rusiei și OPEC de reducere a producției – continuă să influențeze piața într-un mod imprevizibil.
Curs valutar: Dolarul american, moneda de referință pentru petrol, se apreciază în continuare și este cotat la 4,87 lei, iar un euro este echivalentul a 1,02 dolari.