Acasă Actualitate Simona Halep anunță retragerea din echipa României: „E un capitol închis”

Simona Halep anunță retragerea din echipa României: „E un capitol închis”

158
0

SPORT. Cu doar o zi înainte de debutul la Transylvania Open 2025, Simona Halep a anunțat că nu va mai juca pentru echipa națională a României în competiția Billie Jean King Cup (fostă Fed Cup). Deși nu a precizat dacă decizia este definitivă sau vizează doar ediția din acest an, Halep a lăsat de înțeles că acest capitol din cariera sa s-a încheiat.

Nu mă mai gândesc la Fed Cup, e un capitol închis, da”, a declarat fostul lider mondial, întrebată despre viitorul său în echipa României.

Ultima apariție a Simonei Halep în competiție a fost în aprilie 2019, în semifinala pierdută în fața Franței (2-3). În 2024, sportiva intenționa să revină în echipa națională pentru meciul cu Ucraina, însă problemele medicale au împiedicat-o să joace. La acel moment, Halep revenea pe teren după suspendarea de 9 luni dictată în cazul său de dopaj.

Halep ia în calcul retragerea definitivă din tenis

Ajunsă la 33 de ani și aflată în prezent pe locul 868 WTA, Simona Halep recunoaște că se gândește tot mai des la retragerea din tenis. Problemele medicale persistente, în special accidentarea la genunchi, o fac să ia în considerare această posibilitate.

Bineînțeles că mă gândesc la retragere, acest gând îmi trece prin minte tot mai des. Am o vârstă, iar accidentările pe care le am nu mai pot fi refăcute. La genunchi am o ruptură de cartilaj, mi s-a recomandat operația, dar este una complicată și nu cred că o voi face. Deocamdată nu mă doare, dar nici nu am avut meciuri oficiale”, a explicat Halep.

Fosta campioană de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 spune că, indiferent de ce va urma, se simte împlinită din punct de vedere profesional și că vrea să exploreze și alte oportunități în afara tenisului.

Mereu am spus că tenisul nu este întreaga mea viață. Am avut o carieră extraordinară, am muncit mult și mă simt împlinită. Dar vreau să fac și altceva, să descopăr noi provocări”, a adăugat ea.

Rezultatele Simonei Halep după revenirea în circuit

După ce TAS i-a redus suspendarea, Halep a disputat doar șase meciuri oficiale, reușind o singură victorie:

19 martie 2024: Halep – Badosa 6-1, 4-6, 3-6 (Miami Open)

15 mai 2024: Halep – Kessler 7-5, 2-3, abandon (WTA Paris)

2 octombrie 2024: Halep – Rodionova 6-2, 4-6, 6-4 (Hong Kong Challenger)

3 octombrie 2024: Halep – Blinkova 2-6, 1-6 (Hong Kong Challenger, optimi)

28 octombrie 2024: Halep – Yuan 3-6, 3-6 (WTA Hong Kong, tur 1)

• 20 decembrie 2024: Halep – Rybakina 4-6, abandon (World Tennis League, Emiratele Arabe Unite)

Înainte de suspendare, Halep nu mai jucase un meci oficial din 29 august 2022, la US Open, unde a fost eliminată de ucraineanca Daria Snigur în primul tur.

Cu 24 de titluri WTA în palmares și 64 de săptămâni petrecute pe locul 1 mondial, Simona Halep rămâne una dintre cele mai de succes jucătoare din istoria tenisului românesc. Rămâne de văzut dacă Transylvania Open 2025 va fi unul dintre ultimele turnee din cariera sa.