AJUTOR. În timp ce unii se zbat să trăiască decent din pensii tot mai mici, statul are grijă să facă moartea puțin mai „rentabilă”. Fondul Național de Pensii a anunțat că, odată cu intrarea în vigoare a noului buget al asigurărilor sociale, ajutorul de înmormântare crește.
Astfel, începând de joi, 13 februarie, familia unui pensionar sau asigurat decedat va primi 8.620 de lei, iar dacă cel decedat nu era asigurat, indemnizația este de 4.310 lei. Până la această dată, cuantumul a fost mai mic: 7.567 lei pentru pensionari/asigurați și 3.784 lei pentru neasigurați.
Legea care reglementează aceste sume a fost adoptată pe 5 februarie și promulgată pe 10 februarie de președintele Iohannis, în ultimele sale zile de mandat.
Indemnizația se acordă unei singure persoane – soț, copil, părinte, tutore sau oricine poate dovedi că a suportat cheltuielile de înmormântare. Mai mult, dacă o persoană asigurată pierde un membru de familie care nu era asigurat, poate solicita acest ajutor.
Statul promite că banii vor fi plătiți în 24 de ore de la depunerea cererii. O veste bună pentru cei care trebuie să facă față costurilor înmormântării, dar și o realitate amară: se pare că în România, singura „indexare” garantată e cea a ajutorului de deces.










