JUSTIȚIE. Când vine vorba de mari dosare de corupție, justiția românească reușește mereu să surprindă. Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, acuzați de delapidarea a zeci de milioane de euro din grupul Nordis, au scăpat de arestul preventiv după doar câteva săptămâni, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dacă la Curtea de Apel București magistrații subliniau „îndrăzneala absolut deosebită” a inculpaților și “lipsa oricărei temeri față de lege”, instanța supremă a fost ceva mai îngăduitoare, preferând să-i trimită acasă.
Astfel, Vladimir Ciorbă a fost plasat sub control judiciar, iar Laura Vicol a scăpat fără nicio măsură restrictivă. Nici frații Poștoacă, acuzați și ei în dosar, nu au avut prea multe emoții: puțin control judiciar și gata, problema e ca și rezolvată. Decizia a fost luată de un complet de divergență, după ce doi judecători nu s-au pus de acord, iar al treilea a decis că libertatea e soluția potrivită.
Asta în ciuda faptului că magistrații Curții de Apel București motivau inițial arestarea preventivă prin gravitatea faptelor și prin faptul că inculpații au sfidat legea în mod repetat, fără nicio reținere. Procurorii DIICOT susțin că Laura Vicol a încercat să ascundă probe, prezentând anchetatorilor un telefon diferit față de cel pe care îl folosea în mod curent, iar banii delapidați au fost cheltuiți pe mașini de lux, zboruri cu avioane private și vacanțe exotice. Cu toate acestea, se pare că instanța supremă nu a considerat că există vreun pericol real dacă inculpații sunt lăsați în libertate.
Decizia ridică, din nou, semne de întrebare cu privire la modul în care justiția din România tratează marile dosare de corupție. După un scenariu deja cunoscut, inculpații sunt acuzați de fapte grave, se vorbește despre prejudicii uriașe și despre zeci sau sute de păgubiți, dar la final, lucrurile se rezolvă „elegant”.
Un pic de control judiciar, câteva interdicții, iar cei implicați își pot continua viața aproape nestingheriți.
Și astfel, încă un dosar cu acuzații grave riscă să se stingă, fără consecințe reale pentru cei implicați.