TECH. Fotografii apărute online ar putea dezvălui aspectul viitorului iPhone 17, iar designul său diferit față de modelele anterioare ar putea surprinde mulți utilizatori.
Se zvonește că Apple pregătește cea mai mare schimbare de design din ultimii ani pentru iPhone, cu o lansare așteptată în toamna acestui an. Compania americană își anunță de obicei noile produse în luna septembrie, ceea ce înseamnă că iPhone 17 este în plină dezvoltare.
Unul dintre cele mai mari zvonuri legate de noul model este lansarea unei versiuni Air, o variantă mai subțire și mai ușoară a telefonului. De asemenea, Apple ar putea renunța la titan în favoarea aluminiului.
„Au apărut informații potrivit cărora modelele iPhone 17 Pro vor avea un exterior dintr-o combinație de sticlă și aluminiu, partea din sticlă permițând în continuare încărcarea MagSafe„, a relatat MacRumors. În plus, compania ar putea modifica designul camerei, trecând de la clasica dispunere pătrată la un modul orizontal în formă de pilulă. Se pare că și modelul iPhone 17 Air ar putea adopta același tip de cameră.
Aceste zvonuri par să fie confirmate de imaginile recent divulgate online, care prezintă modele dummy ale iPhone 17. Fotografiile, publicate pe platfoma X pe 16 martie, arată patru dispozitive cu dimensiuni, grosimi și configurații diferite ale camerelor.
Un model are o singură cameră, altul două, iar ultimele două dispun de trei camere. Trei dintre dispozitive prezintă modulul orizontal de camere, conform zvonurilor apărute anterior.
Modelele sunt etichetate ca iP 17 Pro Max, iP 17 Pro, iP 17 Air și iP 17.
Reacțiile utilizatorilor nu au întârziat să apară.
„Acestea sunt cele mai urâte iPhone-uri din istorie. Wow”, a scris un utilizator.
„Cred că modelul Air, cu o singură cameră, va fi interesant”, a comentat altcineva.
„Dacă vrei mai multe camere pe un model mare, trebuie să alegi varianta Pro Max. Interesant.”
Un alt critic a fost și mai dur: „Nu voi cumpăra niciunul dintre ele. Designurile Apple se duc în jos la fel ca AI-ul lor de tip scam.”
Unii au comparat noile modele cu Google Pixel, spunând că seamănă destul de mult.
Tu ce părere ai despre posibilul design al iPhone 17?













