TURISM. În timp ce unii își dedică timpul, energia și resursele proprii pentru a promova autenticitatea și frumusețea unei comunități, alții preferă să își facă imagine pe Facebook, fără să fi realizat nimic concret. Asociația Răstolița Valea Mureșului Superior este un exemplu clar de inițiativă autentică, care, fără fonduri publice, a reușit să facă ceea ce autoritățile locale și diverse structuri finanțate generos nu au fost capabile să realizeze.
Această asociație a pus Răstolița pe harta turistică și culturală a României prin muncă reală, fără să aștepte sprijin sau recunoaștere de la nimeni. A realizat un film documentar despre zonă, a adus în prim-plan istoria, oamenii și tradițiile locului, făcând ca numele Răstoliței să fie cunoscut nu doar în țară, ci și peste hotare, până în SUA. Toate acestea, fără bani publici, fără contracte avantajoase, doar prin determinare și dragoste pentru comunitate.
Și totuși, în loc să sprijine astfel de inițiative, unii aleg să le folosească pentru propria promovare. Un anumit GAL, condus de o domnișorică preocupată mai mult de propria imagine decât de binele comunității, se laudă pe Facebook cu „realizări” inexistente. Singurul „proiect” vizibil pare să fie preluarea muncii altora și prezentarea acesteia ca un succes propriu.
Dar oamenii nu sunt naivi. Se vede clar cine muncește cu adevărat și cine doar se afișează în online, încercând să-și creeze o reputație pe baza eforturilor altora. Comunitatea Răstoliței nu are nevoie de impostori, ci de oameni care chiar pun suflet în dezvoltarea ei. Iar cei care chiar fac ceva pentru această zonă vor continua să o promoveze, indiferent câți vor încerca să își asume merite nemuncite.













